Centrul de Informare și Documentare privind NATO

Information and Documentation Centre on NATO

Știri

May 16, 2012
Stiri externe
Agenda Summit-ului NATO de la Chicago (20-21 Mai 2012)

Summit-ul NATO de la Chicago va avea loc în perioada 20-21 Mai 2012. Deși, inițial summit-ul avea menirea să evalueze progresele înregistrate după summit-ul de la Lisabona în 2010, un șir de evenimente ce au avut loc recent fac din summit-ul de la Chicago mai mult decît un simplu ”summit de evaluare”. ”Primăvara arabă, criza financiară internațională și discursul Ministrului apărării american, Robert Gates, (iunie 2011) au introdus noi subiecte pe agenda viitorului summit NATO” afirmă Karl-Heinz Kamp, directorul departamentului de cercetare a Colegiului de Apărare NATO. Summit-ul de la Chicago are loc și în cadrul unui puternic context electoral. Alegerile din Franța și viitoarele alegeri din SUA vor marca simțitor rezultatele întrunirii.

 

Agenda oficială a sumit-ului conține 6 subiecte de importanță majoră. Subiectul central al summit-ului va fi situația din Afganistan. Acest subiect va marca atît termenii de retragere a trupelor statelor aliate cît și strategia post-2014, care actualmente este decisivă pentru succesul operațiunii în Afganistan. Fază pre-2014, educarea forțelor polițienești, va fi nulă fără faza post-2014, care trebuie să marcheze un angajament continuu din partea statelor aliate. Acest angajament însă poate fi subminat de disensiunile și divergențele de viziuni ce au existat atît de-a lungul misiunii cît și în prezent. Diferențe în gradul de participare și disparități în asumarea angajamentelor au afectat coeziunea Alianței în cadrul misiunii. În acest context, este oportun ca summit-ul să evidențieze efectele pozitive ale misiunii, mizînd în același timp pe un angajament financiar, logistic sau de prezență în teritoriu post-2014 din partea statelor aliate. Operațiunea NATO în Afganistan post-2014, conform Secretarului General NATO, Anders F. Rasmussen, va fi una non-militară: ”Consider că NATO trebuie să instruiască, consulte și să ofere asistență Forțelor de Securitate Afgane. Aceasta va fi o misiune care va oferi un nou rol Alianței.”

 

Al doilea subiect marcant de pe agendă, care este un angajament asumat în cadrul summit-ului de la Lisabona, este Defense and Detterence Posture Review - DDPR (Revizuirea poziției privind apărarea și descurajarea). DDPR reprezintă un document ce relevă o dilema conceptuală mai veche apărută în interiorul Alianței. Divergențele țin de importanța armelor nucleare pentru Alianță. Cele 3 state nucleare NATO împreună cu noii membri estici ai Alianței continuă să acorde o importanță substanțială existenței armelor nucleare menite să garanteze atît securitatea lor națională, cît și a cea a Alianței în ansamblu. Pe de altă parte, state precum Germania, Norvegia, sau Olanda mizează pe o Alianță fără arme nucleare. DDPR urmează a fi prezentat la summit-ul de la Chicago, relevînd astfel o poziție conciliatorie între cele 2 tabere. Așteptările în acest sens trebuie însă să fie modeste: ”Această problemă nu va fi tratată unilateral...Liderii NATO vor include acest subiect în cadrul negocierilor bilaterale viitoare NATO-Rusia privind amplasarea armelor nucleare” consideră Steven Pifer, director Brookings Arms Control Initiative.

 

Cel de-al treilea subiect de pe agenda summit-ului este Scutul Anti-rachetă. Pe cît de actual este acest subiect de pe agenda Alianței pe atît este de controversat. La summit-ul de la Lisabona s-a ajuns la un acord de edificarea a unui scut anti-rachetă a Alianței. Propunerea președintelui SUA, B. Obama de a amplasa interceptoare pe navele Aegis amplasate în zona Mediteraneană a oferit Europei acest scut aproape gratis. Însă este necesar de o contribuție mai susbstanțială din partea statelor europene, precum procurarea unor interceptoare adiționale și necesitatea asigurării susținerii în cazul mobilizării navelor Aegis în alte regiuni ale lumii. La summit-ul de la Chicago, liderii NATO intenționează să-și asume angajamentul de a asigura capacitate operațională deplină a scutului anti-rachetă NATO pînă în 2018. Acest lucru poate irita Federația Rusă în cazul în care aceasta nu va fi consulatată în edificarea acestui scut în Europa. Pentru Republica Moldova, amplasarea unor elemente a scutului anti-rachetă în România, poate crea tensiuni adiționale în contextul reglementării conflictului transnistrean.

 

Al patrulea subiect de pe agenda summit-ului rămîne constant relația NATO-Rusia. Chiar dacă Consiliul NATO-Rusia nu va avea loc, subiecte de discuție în acest sens nu lipsesc. Divergențele recente privind operațiunea NATO în Libia, situația din Siria și Iran precum și problema scutului anti-rachetă și potențiala extindere NATO în est, continuă să antagonizeze pozițiile celor 2 părți. Pentru a diminua divergențele dintre NATO-Rusia, profesorul Stephen F. Cohen (Universitatea din New York) propune demilitarizarea extinderilor NATO prin evitarea amplasării instalațiilor militare NATO pe teritoriul noilor membri. Acest lucru ”ar reduce anxietățile și resentimentele Moscovei precum și rezistența de a coopera cu Alianța în privința scutului anti-rachetă și reducerea armelor nucleare”. Această propunere converge atît cu pozițiile unor state membre NATO cît și cu angajamentele asumate la summit-ul de la Lisabona. Pentru Republica Moldova, diminuarea disensiunilor între NATO și Rusia ar avea un efect benefic asupra stabilității geopolitice regionale.

 

Cel de-al cincelea subiect ține de Parteneriatele NATO în lume. Operațiunile și misiunile NATO se bazează din ce în ce mai mult pe participarea și suportul din partea partenerilor Alianței. Elocvent în acest sens este misiunea NATO în Afganistan și cea recentă în Libia. În cadrul summit-ului de la Chicago urmează a fi discutate lecțiile învățate din misiunea NATO în Libia precum și modalitățile de extindere a parteneriatelor NATO în plan global. ”Mai mult de 20 de țări non-NATO contribuie cu trupe și resurse în Afganistan. Oriunde NATO este implicat, partenerii NATO au un rol important în combaterea pirateriei, extremismului violent, menținerea păcii în Kosovo. Și atunci cînd NATO a aplicat rezoluția Consiliului de Securitate ONU privind protecția civililor în Libia, acest lucru a fost posibil în mare parte datorită partenerilor NATO din Europa și Orientul Apropiat” a punctat Hillary Clinton, Secretarul de Stat al SUA. Summit-ul urmează a reitera angajamentul de extindere a cooperării NATO cu partenerii săi în diferite regiuni ale lumii, accentuînd transformarea NATO dintr-o alianță de securitate regională în una globală. Pentru Republica Moldova, acest angajament poate fortifica relația sa cu NATO în cazul implicării acesteia în misiunile NATO în jurul lumii. Summit-ul de la Chicago va puncta deasemenea susținerea noului guvern din Libia, evidențiind succesul și legitimitatea operațiunii NATO în această țară.

 

Ultimul subiect major de pe agenda summit-ului ține de noul concept de ”smart defense”. Conceptul a fost lansat în iunie 2011 în cadrul discursului Ministrului Apărării al SUA, Robert Gates. Conceptul mizează pe 3 aspecte: prioritizare, specializare și cooperare multinațională. În contextul crizei internaționale financiare și a măsurilor de austeritate luate de guvernele statelor membre NATO, bugetele de apărare a acestora nu mai pot corespunde limitei de 2% din PIB. Acest lucru ar putea afecta capabilitățile Alianței în general. În acest context, ”NATO nu mai poate trata toate misiunile sale egale în importanță, urgență sau probabilitate. (...) o balanță între prioritizare, specializare și colaborare este importantă” consideră Jamie Shea, asistentul adjunct pentru provocări de securitate emergente al Secretarului General NATO.  ”Smart Defence poartă și un caracter de încredere, încrederea că statele membre vor pune la dispoziție capabilitațile sale în orice situație de criză” consideră Karl-Heinz Kamp, directorul departamentului de cercetare a Colegiului de Apărare NATO. Conceptul de smart defense este corelat și cu cel de burden-sharing (împărțirea responsabilităților), ceea ce ar presupune ”mai multe responsabilități asumate de statele europene membre NATO” consideră Andrew M. Dorman, Joint Services Command and Staff College, Ministerul Apărării al Marii Britanii. În acest context de prioritizare impusă de austeritate, parteneriatul NATO cu Republica Moldova, riscă să alunece în lista priorităților Alianței. Pe de altă parte, pe termen lung, smart defense presupune și o doză de specializare ce ar crește benefic eficiența și interoperabilitatea Alianței în general. ”În cadrul summit-ul vor fi lansate 20-30 de proiecte multinaționale, ce presupun o protecție, un control și o întreținere mai bune” a afirmat Secretarul General NATO, Anders F. Rasmussen.

 

În aspect general, summit-ul de la Chicago va fi unul important din perspectiva subiectelor abordate și a dilemelor conceptuale relevate. Cu toate că nu fi un summit de extindere, succesele realizate de cei 4 aspiranți recunoscuți de a deveni membri NATO (Bosnia și Herțegovina, Montenegro, Macedonia și Georgia) vor fi evidențiate în declarațiile finale. La capitolul deciziilor luate în cadrul summit-ului, acestea vor rămîne modeste, deoarece ”acest summit NATO va fi un summit de angajamente; angajamente de a finisa tranziția în Afganistan și a susține poporul Afgan întru a obține un viitor stabil; angajamente de a menține Alianța capabilă de a face față provocărilor sec.21; angjamente de a fortifica conexiunile cu partenerii NATO în jurul lumii„ a anticipat Secretarul General NATO, Anders F. Rasmussen.

 

Pentru informaţii suplimentare vezi:

 

Kamp Karl-Heinz, ”NATO’s Chicago Summit: A thorny Agenda”, Research Paper, Research Division – NATO Defense College, Rome, nr.70, November 2011.

 

Dorman Andrew M., “NATO’s 2012 Chicago summit: a chance to ignore the issues once again?”, International Affairs 88: 2 (2012) 301–312.

 

“Afghanistan, capabilities and partnerships top busy Chicago Summit agenda”

 

Pifer Steven, “NATO, the Chicago Summit and Nuclear Weapons”

 

NATO Watch Chicago Summit Media Briefings Series, No.1 “NATO-Russia relations: managing the balance between cooperation and confrontation”, Mai 2012.

 

Rozoff Rick, “CHICAGO SUMMIT TO CONSOLIDATE "GLOBAL NATO": Hillary Clinton Promotes 22nd Century NATO Ahead Of Summit”

 

Shea Jamie, “Keeping NATO Relevant”, Policy Outlook, April 2012.

 

Flanagan Stephen J., “NATO: THE CHICAGO SUMMIT AND U.S. POLICY”, Center for Strategic and International Studies, April 26, 2012.

 

The Road to Chicago: About the Upcoming NATO Summit


NATO’s 25th summit meeting

 

NATO Review: NATO Chicago Summit special edition

 

ACTIVITĂȚI

PROIECTE