Parteneriate si relații cu părți terțe

9 februarie 2015

Parteneriate si relații cu părți terțe

Scopuri şi obiective
Parteneriatul pentru Pace (PfP) este o iniţiativă majoră introdusă de NATO la Întâlnirea la Nivel Înalt a Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată la Bruxelles în ianuarie 1994. Scopul Parteneriatului este acela de a întări stabilitatea şi securitatea din întreaga Europă. Invitaţia la Parteneriatul pentru Pace a fost adresată tuturor statelor participante la Consiliul de Cooperare Nord Atlantic (NACC), precum şi altor state prezente la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), care sunt capabile şi îşi doresc să participe la acest program.

Cele 22 de ţări participante în prezent la PfP formează un grup divers din punct de vedere geografic, care include state din Europa de Vest, foste republici sovietice din Caucaz, Asia Centrală şi din alte regiuni, precum şi ţări care aspiră la obţinerea statutului de membru al Alianţei:

 

Azerbai Azerbaijan (4.05.1994)
Georgia Belarus (11.01.1995)
Georgia Georgia (23.03.1994)
Kazahstan Kazahstan (27.05.1994)
Kyrgyzstan Kirghistan(1.06.1994)
Moldova Moldova (16.03.1994)
Rusia Rusia (22.06.1994)
Tajikistan Tadjikistan (20.02.2002)
Turkmenistan Turkmenistan (10.05.1994)
UcrainaUcraina (8.02.1994)
Bosnia Bosnia (14.12. 2006)
Macedonia FRI Macedonia (15.11.1995)
Montenegro Montenegro (14.12. 2006)
Serbia Serbia (14.12.2006)
Membrii UE:
Austria Austria(10.02.1995)
Finlanda Finlanda (1.12.1999)
MaltaMalta (26.04.1995- 27.10.1996; 3.04. 2008)
BosniaSuedia (9.05.1994)

Alte țări:
Elveția Elveţia (11.12.1996)

 

Activităţile pe care şi le asumă fiecare Partener se bazează pe Programe Individuale de Parteneriat care sunt elaborate în comun. Programul PfP se axează pe cooperarea în probleme de apărare, dar depăşeşte cadrul dialogului şi cooperării, în scopul consolidării unui parteneriat real între fiecare ţară Parteneră şi NATO. Cu timpul a devenit o caracteristică permanentă şi importantă în arhitectura securităţii europene şi ajută la extinderea şi intensificarea cooperării politice şi militare din întreaga Europă. Programul susţine creşterea stabilităţii, diminuarea ameninţărilor la adresa păcii şi constituirea unor relaţii mai strânse de securitate, bazate pe cooperarea practică şi pe angajamentul faţă de principiile democratice, susţinute de Alianţă. În acord cu Documentul Cadru al PfP, emis de către şefii de stat şi de guvern odată cu Documentul Invitaţie la PfP, NATO îşi asumă rolul de a se consulta cu fiecare Partener activ, în cazul în care acesta percepe o ameninţare directă la integritatea sa teritorială, independenţa politică sau securitatea sa.

Toţi membrii PfP sunt totodată membri în Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), care asigură cadrul general al cooperării dintre NATO şi ţările Partenere. Cu toate acestea, Parteneriatul pentru Pace îşi păstrează propria identitate separată în cadrul oferit de către EAPC şi îşi menţine propriile elemente şi proceduri de bază. Acesta este fondat pe o relaţie bilaterală între NATO şi fiecare din ţările PfP.

Documentul Cadru include sarcini specifice pe care fiecare participant trebuie să şi le asume în cooperarea cu NATO în vederea îndeplinirii obiectivelor întregului program. Acestea sunt următoarele:

  • să faciliteze transparenţa în procesul de planificare a apărării naţionale şi a bugetului;
  • să asigure controlul democratic al forţelor de apărare;
  •  să-şi menţină capacitatea şi disponibilitatea de a contribui la operaţiunile întreprinse sub autoritatea Naţiunilor Unite şi/sau responsabilitatea OSCE;
  • să dezvolte relaţii militare cooperante cu NATO, în scopul planificării, instrucţiei şi exerciţiilor comune, pentru a întări capacitatea participanţilor la PfP de a desfăşura misiuni de menţinere a păcii, precum cele de căutare şi salvare, operaţiuni umanitare şi altele asupra cărora se va conveni ulterior;
  • să dezvolte, pe termen lung, forţe mai bine pregătite, capabile să opereze alături de cele aparţinând membrilor Alianţei Nord Atlantice.Documentul Cadru mai menţionează că participarea activă la Parteneriatul pentru Pace va juca un rol important în procesul continuu al includerii de noi membri în NATO.

 

Proceduri şi structuri
Orice ţară care doreşte să se alăture Parteneriatului pentru Pace este mai întâi invitată să semneze Documentul Cadru. Pe lângă descrierea obiectivelor Parteneriatului, acesta expune şi principiile de bază pe care s-a fondat PfP. În virtutea semnăturii lor, ţările îşi reiterează angajamentul politic faţă de păstrarea societăţilor democratice şi faţă de menţinerea principiilor dreptului internaţional. Acestea îşi reafirmă angajamentul de a-şi îndeplini, cu bună credinţă, obligaţiile din Carta Naţiunilor Unite şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului; de a se abţine de la ameninţarea sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice ale oricărui stat; de a respecta graniţele existente; şi de a rezolva disputele prin mijloace paşnice. De asemenea, ţările îşi reafirmă angajamentul faţă de Actul Final de la Helsinki, faţă de toate documentele ulterioare ale CSCE/OSCE şi faţă de îndeplinirea angajamentelor şi obligaţiilor pe care şi le-au asumat în domeniul dezarmării şi controlului armamentului.

După semnarea Documentului Cadru, următoarea etapă a procedurii este ca fiecare Partener să trimită un Document de Prezentare la NATO. Acest document indică etapele care vor fi urmate pentru a îndeplini obiectivele politice ale Parteneriatului, resursele militare şi de alt fel pe care Partenerul intenţionează să le pună la dispoziţie în scopuri de Parteneriat şi domeniile specifice de cooperare pe care Partenerul doreşte să le urmeze alături de NATO.

Pe baza declaraţiilor făcute în Documentul de Prezentare şi a propunerilor suplimentare din partea NATO şi a fiecărei ţări Partenere, se elaborează şi se aprobă de comun acord un Program Individual de Parteneriat (IPP). Acest program se întinde pe o perioadă de doi ani. IPP conţine declaraţii asupra scopurilor politice ale Partenerului la PfP, resurselor militare şi de alt fel care vor fi puse la dispoziţie pentru nevoile PfP, obiectivelor generale de cooperare între statul partener şi Alianţă în diferite domenii de cooperare şi asupra activităţilor specifice care trebuie implementate în fiecare din ariile de cooperare în PfP. Selectarea activităţilor este făcută separat de fiecare Partener, pe baza cerinţelor şi priorităţilor individuale, dintr-o listă de activităţi inclusă în Programul de Lucru al Parteneriatului. Acest principiu de auto-diferenţiere este un aspect important al PfP, care recunoaşte faptul că necesităţile şi situaţiile particulare fiecărei ţări variază şi că fiecare dintre acestea trebuie să identifice formele de activitate şi cooperare care se potrivesc cel mai bine nevoilor sale. Programul de lucru conţine o descriere largă a diferitelor domenii posibile de cooperare şi o listă de activităţi disponibile fiecărui domeniu. PWP, asemenea fiecărui IPP, se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi este revizuit anual. Statele Partenere sunt implicate total în pregătirea acestui program.

 

Domenii de cooperare
Cooperarea îmbunătăţită a PfP acoperă un spectru larg de posibilităţi, atât în domeniul militar, cât şi în aria militară mai largă legată de apărare, nefiind însă limitată la domeniul militar.

Domeniile de cooperare sunt:

  1. chestiuni legate de apărarea antiaeriană;
  2. controlul/gestionarea spaţiului aerian;
  3. consultaţii, comandă şi control, incluzând sistemele informaţionale şi de comunicaţii, sistemele de navigaţie şi identificare, aspecte de interoperabilitate, proceduri şi terminologie;
  4. planificări pentru operaţiuni civile de urgenţă;
  5. managementul crizelor;
  6. controlul democratic al forţelor şi structurilor de apărare;
  7.  planificarea, stabilirea bugetelor şi gestionarea resurselor de apărare;
  8. planificarea, organizarea şi gestionarea programelor de achiziţii pentru apărarea naţională şi cooperarea internaţională în domeniul armamentelor;
  9. politica şi strategia de apărare;
  10.  planificarea, organizarea şi gestionarea programelor naţionale de cercetare şi tehnologie pentru apărare;
  11.  geografie militară;
  12.  acţiunea umanitară globală de luptă împotriva minelor;
  13.  instruirea lingvistică;
  14.  logistica de consum;
  15.  servicii medicale;
  16.  suport meteorologic pentru forţele NATO/Partenere;
  17.  infrastructura militară;
  18.  apărarea şi protecţia NBC;
  19.  aspecte conceptuale, operaţionale şi de planificare ale menţinerii păcii;
  20.  arme de calibru mic şi uşoare;
  21.  aspecte operaţionale, materiale şi administrative ale standardizării;
  22.  exerciţii militare şi activităţi de instrucţie colaterale;
  23. instrucţie, formare şi doctrină militară.

 

Comitetul director politico-militar al Parteneriatului pentru pace (PMSC/PfP)
Comitetul director politico-militar al Parteneriatului pentru pace este organismul fundamental de lucru responsabil cu problemele PfP. Acesta se întruneşte în configuraţii diferite, fie numai cu Aliaţii, fie cu Aliaţii şi cu Partenerii. Principala responsabilitate a PMSC include acordarea de consiliere Consiliului Nord-Atlantic referitor la problemele PfP.

 

Celula de coordonare a Parteneriatului (PCC)
Plasat sub autoritatea Consiliului Nord-Atlantic aceasta îşi execută activităţile sub directa autoritate a celor doi comandanţi strategici ai NATO. Sarcina PCC este aceea de a coordona activităţile militare reunite din cadrul PfP şi de a realiza planificarea militară necesară.

SURSA: Traducere si adaptare de pe site-ul oficial al NATO

Relațiile NATO cu partenerii din regiunea Asia-Pacific

Relațiile NATO cu țările din afara regiunii euro-atlantice s-au dezvoltat rapid în ultimii ani. Cooperarea în Afganistan a stimulat dezvoltarea acestui proces. Țări precum Australia, Noua Zeelandă și Singapore au contribuit la misiunea ISAF (International Security Assistance Force) în Afganistan. Altele, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, fac contribuții directe și indirecte la eforturile Alianței în Afganistan. Aceste țări sunt acum numite (în cadrul Alianței) „alți parteneri de pe glob.”

 

Deși țări precum Australia și Japonia sunt adesea privite ca obiecte ale politicii de parteneriat a Alianței, perspectiva acestor țări este că de fapt partenerul este anume NATO. Acest articol examinează modul în care NATO este perceput ca partener de noii „parteneri de pe glob” ai Alianței. De ce și-au consolidat aceste țări relațiile cu NATO? Ce fel de partener este NATO în ochii acestor țări? Și la ce se așteaptă aceste țări de la NATO?

 

NATO ca partener politic

Fiecare țară se conduce de un set diferit de motivații în relația sa cu Alianța. Când Japonia s-a orientat către NATO în 2006 și 2007, aceasta a fost în principal o mișcare diplomatică. Este adevărat că atât ministrul de externe Taro Aso și premierul Shinzo Abe au menționat posibilitatea cooperării operaționale între Japonia și NATO în discurusile pe care aceștia le-au ținut la Consiliul Nord-Atlantic (NAC). Trebuie amintit, totuși, faptul că aceștia au rezevat un segment important de timp explicării situației referitoare la securitatea Asiei, inclusiv problemele ce țin de relațiile cu China și Coreea de Nord. Abe chiar „a cerut” în mod direct aliaților să intervină „pentru a îndemna Coreea de Nord să ia măsuri sincere spre rezolvarea” situației create prin răpirea cetățenilor japonezi de către autoritățile nord-coreene.

Intenția Japoniei este de a folosi NATO ca pe un for adițional pentru a atrage atenția opiniei publice internaționale, în special a celei europene, cu privire la problemele de securitate din Asia. Acesta este și motivul pentru Tokyo a apreciat declarațiile NAC de condamnare a acțiunii nord-coreene de lansare a rachetei în iulie 2006 precum și a testului nuclear din luna octombrie a aceluiași an. În ciuda limbajului extrem de belicos al Pyongyang-ului, relațiile cu Coreea de Nord rămând a fi în continuare un joc diplomatic în care solidaritatea internațională conteaza foarte mult.

Poate că NATO nu este un actor politic de sine stătător. Dar, devreme ce această organizație este cea mai mare și capabilă alianță politico-militară din lume, ea poartă, de voie – de nevoie, o anumită responsabilitate în afacerile internaționale din domeniul securității. Acest lucru explică, de asemenea, de ce cei care sunt sceptici cu privire la NATO, dar și cei care nu împărtășesc valorile Alianței, se tem de extinderea ariei de activități și influența a NATO. E posibil ca imaginea NATO în lume – drept un actor influent în domeniul problemelor securității – să fie de fapt mai puternică decît își dă seama Alianța. Dar, tocmai datorită acestui lucru, Japonia privește NATO drept nou partener politic important. Alți parteneri (ai NATO – n.r.) ar putea urma acest exemplu.

Afganistanul este un loc în care partenerii au reușit să ofere legături reale corporale cu NATO

 

 

NATO și cooperarea operațională

Relațiile Australiei și Noii Zeelande cu NATO s-au dezvoltat în mare măsură în funcție de contribuția lor la misiunea ISAF. Astfel, cooperarea operațională este pilonul principal al relațiilor Australia-NATO și Noua Zeelandă-NATO, spre deosebire de relația Japoniei cu NATO. Aceste țări folosesc NATO ca pe un cadru internațional de lucru. În lipsa NATO, Australia și Noua Zeelandă nu ar fi putut participa la eforturile militare internaționale din Afganistan. NATO a făcut posibilă contribuția acestor țări la eforturile internaționale din acea regiune. Odată ajunse în ISAF, este legitim ca Australia și alte țări contribuitoare să solicite un nivel mai avansat în ce privește schimbul de informații și implicarea în procesele de formulare a politicilor de elaborare și în cele din urmă în cele de luare a deciziilor. Australia, o țară care are mai mult de 1.000 de militari în sudul Afganistanului angajați în misiuni de luptă, a fost partenerul cel mai vocal în aceste cazuri, iar NATO a depus eforturi considerabile pentru a acomoda aceste cerințe.

Atât la nivelul politic și cît și cel strategic, dar și la nivelul de teatrului de operațiuni, gradul schimbului de informații precum și gradul de implicare par să se fi îmbunătățit substanțial în ultimul an. Reuniunile la nivelul miniștrilor apărării în formatul ISAF au devenit un eveniment obișnuit, iar întrunirile de lucru a reprezentanților țărilor furnizoare de trupe, cum ar fi cele în cadrul PCG (Grupul de coordonare a politicilor), servesc în scopul unor consultări mai substanțiale.

Cu toate acestea, problema ce vizează măsura în care NATO este pregătită să se implice contribuitori non-NATO în procesele interne ale Alianței nu va fi rezolvată pe deplin în viitorul apropiat. Pentru NATO este necesar să acomodeze și să satisfacă cerințele partenerilor săi pentru a se asigura de faptul că această contribuție a lor va continua. Principiul „nu impozitare fără reprezentare” este valabil aici.

 

NATO ca mijloc de cooperare cu SUA

Atunci când țări precum Australia și Noua Zeelandă au decis să trimită trupe în Afganistan, partenerul ales nu trebuia să fie neapărat NATO. De fapt, atunci când Noua Zeelandă a dislocat trupe în Afganistan pentru prima dată, a făcut acest lucru în cadrul operațiunii Enduring Freedom (OEF), în colaborare bilaterală cu SUA. Nu a constituit nici un secret faptul că aceasta a ilustrat decizia neo-zeelandezilor de a sprijini SUA și de a-și demonstra solidaritatea cu această țară în urma atacurilor de la 11 septembrie, fapt care nu avut nimic cu cooperarea dintre Noua Zeelandă și NATO la acel moment. Ca urmare a extinderii geografice a misiunii ISAF la sfârșitul anului 2006, trupele neo-zeelandeze staționate în provincia Bamyan au trebuit să se mute de sub comanda OEF sub cea a ISAF. Din punctul de vedere al Noii Zeelande, cooperarea cu NATO ce a rezultat în urma acestei mutări a fost în mare măsură un neintenționat produs a ceea ce a ei făceau, în cadrul sau în afara ISAF.

Acest lucru indică clar o altă valoare importantă a NATO ca și cadru de cooperare în vederea operațiunilor internaționale de mențienere a păcii dar și în alte domenii. Aceasta este dată de faptul că NATO oferă o cale suplimentară de cooperare cu S.U.A. Cooperarea cu NATO, inclusiv contribuția cu trupe la misiunile și operațiunile conduse de NATO poate avea loc în contextul cooperării cu SUA.

Cu siguranță că nu este coincidență faptul că până în prezent, cei mai mulți dintre noii parteneri Alianței dincolo de regiunea euro-atlantică sunt, de fapt, aliați ai SUA, cum ar fi Australia și Japonia. Cooperarea Australiei și Japoniei cu NATO reprezintă ipostaze noi ale relațiilor bilaterale de securitate ale acestor țări cu SUA. O declarație comună a SUA-Japonia 2 + 2 (Comitetul Consultativ de Securitate: SCC) din luna mai 2007 plasează cooperarea Japoniei cu NATO în contextul „obiectivelor strategice comune” ale celor doi aliați.

 

NATO ca o școală multilaterală

Cooperarea în Afganistan este un lucru, dar trebuie să fie amintit faptul că aceasta nu coperă toate aspectele relațiilor dintre NATO și partenerii săi de pe tot globul. În domenii precum interoperabilitatea, standardizarea, achizițiile comune, cercetarea și dezvoltarea, planificarea multilaterală și planificarea apărării, NATO are un set unic și de neegalat de în ce privește gradul de expertiză și experiență. Acestea, de fapt, sunt domeniile în care partenerii pot beneficia cel mai mult de pe urma cooperării lor cu NATO.

Cheia de boltă este dată de natura multilaterală a NATO. În general, țărilor din afara spațiului euro-atlantic le lipsește experiența multilaterală în domeniul securității și apărării. De exemplu, în regiunea Asia-Pacific, unde se află cea mai mare parte a noilor parteneri ai NATO, cooperarea multilaterală în domeniul securității este încă slabă, dacă nu chiar absentă în totalitate. Forumul Regional ASEAN (ARF) a efectuat primul exercițiu comun în domeniul urgențelor (dezastrelor) civile abia în mai 2009. Planificarea și operațiunile multilaterale reprezintă încă concepte noi în regiune, iar forțelor armate ale țărilor din regiune au o experiență multilaterală limitată.

În acest context, cooperarea practică cu NATO – participa la exercițiile și seminariile NATO – oferă o ocazie potrivită de familiarizare a partenerilor cu metodele multilaterale de planificare și operațiuni. Mai mult decît atît, în prezenta lume globalizată și în această perioadă în care sunt alocate resurse limitate în domeniul militar, cel al cercetării, dezvoltării și achiziționării de echipamente de apărare, este necesar ca aceste neajunsuri să fie substituite prin intermediul unei abordări multilaterale de cooperare cu alte țări. Istoria NATO în această privință este departe de a fi perfectă. Și totuși, Alianța reprezintă o platformă utilă pentru punerea ăn aplicare a unei abordări multilaterale a securității, la care să poată lua parte și partenerii..

 

Provocările viitoare la adresa NATO

Noi parteneri ai NATO din afara regiunii euro-atlantice privesc NATO foarte diferit de partenerii tradiționali ai Alianței din cadrul PfP (Parteneriatul pentru Pace). Noii parteneri nu caută statutul de membru. Aceste state nu trec prin perioada de tranziție de la comunism. Ele nu au nevoie de consiliere din partea NATO cu privire la modul de asigurare a controlului democratic al forțelor armate, etc. NATO a înregistrat succese în sprijinirea partenerilor ce aspiră să devină membri ai Alianței. Cu toate acestea, cooperarea cu democrațiile avansate din afara Europei, este încă o experiență nouă pentru NATO.

În răndul statelor NATO încă nu există un consens cu privire la modul în care ar trebui să evolueze relațiile cu noii săi parteneri din afara regiunii euro-atlantice. Obținerea sprijinului, atât militare cît și civil, pentru misiunile și operațiunile NATO din partea acestor țări reprezintă doar un aspect al acestor relații. Având în vedere natura diversă a motivațiilor ce determină aceste țări să se apropie de Alianță, cu toate acestea, este acum evident că NATO are nevoie de o idee mai precisă a ceea ce dorește să realizeze prin dezvoltarea acestor noi parteneriate.

La un nivel minim, NATO trebuie să determine modul în care poate răspunde așteptărilor pe care partenerii săi le au față de Alianță. În fața NATO se conturează în prezent o nouă oportunitate de a lua parte la crearea unei noi rețele internaționale de securitate. Depinde de NATO dacă va reuși să folosească această oportunitate.

 

Mikito Tsuruoka

Asia, NATO și partenerii săi: o relație complicată?

Text preluat integral de pe situl focial al NATO (http://www.nato.int/docu/Review/2009/Asia/nato_partner_asia/EN/index.htm)

 

Aliații consideră că statul suveran, independent și stabil Ucraina, profund devotat democrației și statului de drept, este un factor cheie pentru securitatea euro-atlantică. Începutul relațiilor dintre NATO și Ucraina datează din 1990 și au evoluat de atunci în unul dintre cele mai importante parteneriate ale NATO. Începînd cu 2014, ca urmare a conflictului ruso-ucrainean, cooperarea s-a intensificat în zonele critice.

 

Principalele trăsături          

  • Dialogul și cooperarea au demarat după sfîrșitul Războiului Rece, cînd noul stat independent Ucraina a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (1991) și programul Parteneriat pentru Pace (1994).
  • Relațiile au fost consolidate prin semnarea Cartei pentru un Parteneriat Distinct în 1997 în baza cătreia s-a fondat Comisia NATO-Ucraina (NUC) pentru a asigura dezvoltarea ulterioară a cooperării dintre acestea.
  • Cooperarea s-a aprofundat pe parcurs și este benefică reciproc, Ucraina fiind unicul partener care a contribuit activ la toate operațiunile și misiunile conduse de către NATO.
  • Se acordă prioritate suportului oferit pentru reforma comprehensivă în sectorul securității și apărării, care este vitală pentru dezvoltarea democratică a Ucrainei și pentru întărirea capacității sale de autoapărare.
  • Drept răspuns la conflictul ruso-ucrainian, NATO și-a consolidat suportul pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților de apărare.

 

Răspunsul la conflictul ruso-ucrainian

În urma escaladării militare a Rusiei în Crimeea, care i-a pus în pericol independența și integritatea teritorială, Ucraina a invocat art. 14 a Cartei NATO-Ucraina și a solicitat o întrunire a Comisiei NATO-Ucraina, care s-a produs pe data de 2 martie 2014. Aliații au condamnat acțiunile militare ale Rusiei îndreptate împotriva Ucrainei, catalogîndu-le ca o încălcare a dreptului internațional, care, de asemenea, contravine principiilor Consiliului NATO-Rusia și Parteneriatului pentru Pace.

Pe 5 martie Consiliul NATO-Rusia s-a reunit pentru a discuta criza. Escaladarea continuă a crizei de către Rusia a împiedicat orice progres la acest subiect. Prin urmare, pe 1 aprilie 2014 ministerele externe ale NATO au decis să suspende orice cooperare civilă sau militară practică cu Rusia, dar să mențină contactele politice la nivel de ambasadori și mai sus, cu scopul de a permite NATO și Rusiei să facă schimb de opinii, în primul rînd cu privire la criză.

Drept răspuns la anexarea ilegitimă și ilegală a Crimeei de către Rusia de pe 18 martie 2014 și la violența și insecuritatea din Ucraina de Est cauzate de către Rusia și separatiștii susținuți de cea din urmă, Aliații au continuat să-și exprime suportul total pentru menținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul hotarelor sale recunoscute la nivel internațional.

În aprilie 2014, în urma unei solicitări din partea Ucrainei, NATO a mobilizat în Kiev o echipă consultativă și de susținere constituită din experți civili pentru a sfătui autoritățile cu privire la planurile lor de contingență civilă și măsurile de gestionare a crizelor legate de infrastructura energiei aflată într-o stare critică și riscurile protecției civile. În paralel, NATO a contribuit la coordonarea proviziilor de asistență umanitară și capacității militare pentru susținerea persoanelor din Ucraina deplasate la nivel intern.

 La  Summit-ul NATO desfășurat în Țara Galilor în septembrie 2014, liderii țărilor aliate s-au întîlnit în cadrul Comisiei NATO-Ucraina cu președintele ucrainian Petro Poroșenco. Printr-o  declarație comună ei au condamnat „anexarea” Crimeei de către Rusia și continua destabilizare intenționată a Ucrainei de Est ce violează dreptul internațional. Aliații s-au angajat să susțină eforturile Guvernului ucrainean de a  continua calea politică care reunește interesele ucrainenilor din toate regiunile țării fără interferențe străine. Ei, de asemenea, au căzut de acord cu privire la un pachet de măsuri compresiv și adaptat care să ajute Ucrainei să-și asigure mai bine securitatea.

Cooperarea existentă în sectorul de apărare și securitate  este consolidată prin intermediul programelor de dezvoltare a capacităților de apărare. Fondurile fiduciare – un mecanism care permite Aliaților individuali și țărilor partenere să ofere voluntar suport financiar – au fost înființate pentru a susține lansarea a noi inițiative în cinci zone critice, inclusiv:

 

  • Comanda, controlul, comunicarea și calculatoarele (C4) – pentru a susține modernizarea structurilor și capacităților Ucrainei, atît pentru a spori capacitatea statului de a-și asigura securitatea, cît și să contribuie la exercițiile și operațiunile conduse de către NATO.
  • Logistică și standardizare – pentru a ajuta reformarea sistemului logistic a Ucrainei și să sporească interoperabilitatea sa cu NATO, în special prin adoptarea standardelor NATO pentru monitorizarea și gestionarea proviziilor și echipamentelor militare naționale.
  • Securitatea cibernetică – pentru a ajuta Ucraina să-și dezvolte capacitățile tehnice pentru a contracara amenințările cibernetice, furniza instruiri și consultanță referitor la dezvoltarea politicilor.
  • Tranziția carierei militaresă asiste Ministerul de Apărare a Ucrainei cu dezvoltarea unui program efectiv și durabil de realocare pentru personalul militar care se reîntoarce la viața de civil (acesta se constituie în baza activităților de reinstruire sponsorizate de NATO).
  • Reabilitarea medicală – pentru a asigura că militarii ucraineni răniți la serviciile de reabilitare corespunzătoare și că centrele medicale locale ucrainene dispun de echipamentul necesar și că personalul primește instruire specializată.

NATO, de asemenea, furnizează suport financiar și consultativ în domeniul diplomației publice, relațiilor media și comunicațiilor strategice.

Mai mult decît atît, Aliații au consolidat prezența lor consultativă la oficiile NATO din Kiev.

(Pentru mai multă informației cu privire la suportul practic acordat Ucrainei de către NATO vedeți linkul cu fact sheet)

 

Domenii primordiale ale cooperării NATO – Ucraina

Consultațiile și cooperarea dintre NATO și Ucraina acoperă un areal mare de domenii ce includ operațiuni de menținere a păcii, reformarea sectorului de apărare și securitate, cooperarea militară sau așa numita cooperare de la militar la militar (military-to-military), armamente, planificări pentru urgențe civile, știință și mediu și diplomația publică. Cooperarea în multe domenii este intensificată pentru a spori capacitatea Ucrainei de a-și asigura securitatea în urma unui conflict cu Rusia.

 

Operațiunile de menținere a păcii

Ucraina contribuie activ de o perioadă îndelungată la securitatea euro-atlantică prin mobilizarea trupelor care lucrează împreună cu pacificatorii NATO și a altor țări partenere. Ea este unica țară partener care a contribuit, la o anumită etapă sau alta, la toate misiunile și operațiunile în curs de desfășurare conduse de NATO.

Ucraina a susținut misiunile de menținere a păcii conduse de NATO în Balcani – atît în Bosnia și Herțegovina, cît și în Kosovo. Ucraina continuă să contribuie la FORȚA Kosovo (KFOR), la momentul actual cu un pluton ingineresc puternic, ca parte a batalionului comun polonez-ucrainean în  cadrul Sarcinii Forțelor Multinaționale „Est”.

Începînd cu martie 2005, Ucraina a contribuit cu ofițeri la Misiunea de Instruire din Iraq, care a luat sfîrșit în decembrie 2011.

Ucraina a mobilizat nave pentru susținerea operațiunii Active Endeavour – operațiunea maritimă a NATO în mediterană ce urmărește să contribuie la deteriorarea, distrugerea și protejarea de terorism  – de 6 ori din 2007, cel mai recent în noiembrie 2010. La sfîrșitul anului 2013, de asemenea a contribuit  cu o fregată la operațiunea NATO Ocean Shield, care luptă contra pirateriei pe coasta Somaliei.

Ucraina este de asemenea prima țară partener care a contribuit la Forța de Răspuns a NATO (NRF), oferind un pluton specializat în amenințările nucleare, biologice și chimice în 2011 și cu transport aerian cu capacitate strategică.

 

Reforma sectorului de Apărare și Securitate

Cooperarea Ucrainei cu NATO în domeniul reformării sectorului de apărare și securitate este crucială pentru transformările în curs de desfășurare ce se răsfrîng asupra securității Ucrainei și rămîne o parte esențială a tranziției sale democratice.

Ucraina a solicitat suportul NATO în eforturile de a înlătura reminescențele Războiului Rece reprezentante de forțe masive de recruți prin transformarea lor în forțe mai mici, mai mobile și mai profesionale, capabile să satisfacă necesitățile de securitate ale țării și să contribuie activ la stabilitatea și securitatea în zona euro-atlantică și după limitele sale. Un alt obiectiv global al cooperării NATO-Ucraina în această regiune este de a consolida controlul democratic și civil al forțelor armate și instituțiilor de securitate ale Ucrainei.

NATO susține reforma sectorului de apărare și securitate prin Grupul de Lucru Comun pentru Reforma Securității (JWGDR) și mecanismul de Planificare și Revizuire (PARP) a Parteneriatul pentru Pace (PpP). Prin acestea Ucrainei i se oferă sprijin pentru modernizarea structurii forțelor sale, dispozițiilor de comandă și control, procedurilor și planurilor cu privire la  capacitatea de apărare. Aliații, de asemenea, au contribuit la transformarea instituțiilor de apărare și securitate  în organizații moderne și efective sub controlul civil și democratic, capabil să furnizeze o descurajare credibilă la agresiuni și apărare contra amenințărilor militare.

 

Dezvoltarea capacităților și controlul civil

  • Programele și inițiativele NATO contribuie la anumite aspecte de consolidare a controlului civic asupra instituțiilor de apărare și securitate, inclusiv sectorul de inteligență. Îmbunătățirea capacității acestor instituții este de o importanță primordială pentru dezvoltarea Ucrainei ca un stat democratic. Drept urmare a unei cooperări extinse în acest domeniu, s-au întreprins un șir de inițiative specifice:
  • Programa de Dezvoltare Profesională a JWGDR pentru civilii care activează în instituțiile de apărare și securitate a fost lansat în octombrie 2005. Bugetul acestui program a fost dublat în 2014, focusîndu-se pe susținerea proceselor de reformare și transformare prin introducere standardelor NATO și celor mai bune practici în domeniul apărării și securității, consolidînd capacitatea Ucrainei de a-și asigura de sine stătător dezvoltarea profesională, precum și îmbunătățirea cooperării și schimbului de informații între agenții.
  • O Rețea de Parteneriat pentru Dezvoltarea Expertizei Societății Civile a fost lansată în 2006 să promoveze schimbul de experiență cu privire la rolul societății civile asupra politicilor de apărare și securitate între grupurile societății civile și practicienii în domeniul securității din țările membre NATO și Ucraina.
  • Începînd cu 2007, Ucraina a participat la Programa NATO de Consolidare a Integrității. Ofițerii civili și militari au participat în activitățile de instruire și educare pentru întărirea capacităților și învățarea celor mai bune practici care consolidează transparența, integritatea și responsabilitatea în sectorul de apărare și securitate, precum și reducerea riscului de comitere a actelor de corupție. Participarea agenților civili și ofițerilor militari în activități similare s-a triplat în 2014. O programă special adaptată pentru a crește conștientizarea cu privire la corupție ca o amenințare pentru securitate și pentru a consolida gestiunea resurselor financiare și umane se desfășoară între 2015-2017.
  • Discuții între experți și instituțiile sectorului de securitate au fost lansate în domeniul apărării cibernetice, cu scopul de a intensifica cooperarea și coordonarea dintre agenții, precum și să susțină dezvolatarea strategiei naționale a Ucrainei pentru securitatea cibernetică.

 

  • Programa pentru Sporirea Învățămîntului Apărării (DEEP)

NATO a dezvoltat programa DEEP cu Ucraina drept răspuns la solicitarea Ministerului Apărării ucrainean în 2012. Programa este printre cele mai mari dintre cele înființate cu state partenere ale NATO. Ea este destinată îmbunătățirii și restructurării educației militare și sistemului de training-uri profesionale concentrate asupra 8 instituții de învățămînt principale din Kiev, Liov, Harkov, Odessa și Jîtomîr. Programa are două elemente principale:  dezvoltarea metodelor de predare („dezvoltarea facultativă” pentru cadrele didactice) și dezvoltarea curriculară. Adițional, o echipă consultativă de un înalt nivel susține eforturile Ministerului Apărării pentru a reforma sistemul de învățămînt militar.

  • Reinstruirea și realocarea fostului personal militar

Se desfășoară diverse inițiative pentru a ajuta Ucraina să-și reinstruiască și realoce fostul personal militar care a devenit excesiv ca urmare a reducerii progresive a forțelor militare ale Ucrainei. Sprijinul NATO pentru inițiativele de realocare s-a intensificat în urma conflictului dintre Rusia și Ucraina (vezi mai sus).

  • Distrugerea rezervelor de armament și muniții

Unii aliați susțin distrugerea rezervelor Ucrainei de mine antipersonal, munițiilor și armelor mici și armamentului ușor prin proiectele Parteneriatului de Fonduri Fiduciare. Primul proiect a inclus disrugerea în siguranță a peste 400,000 de mine de teren la o plantație chimică din Donețk în 2002-2003. Al doilea proiect care își propune distrugerea a 133,000 de muniții convenționale, 1.5 milioane de arme mici și 1000 de sisteme de apărare aeriană portabilă (MANPADS) a fost lansat în 2005.  Cu un buget de  25 milioane de euro, proiectul urmează a se desfășura pe parcursul a 12 ani. Este cel mai amplu proiect de demilitarizare de acest tip ce se va desfășura vreodată și va spori permanent capacitatea de distrugere a surplusului de muniții.

  • Schimbul de Date cu privire la situația aeriană (ASDE)

Ucraina s-a alăturat programului ASDE în iunie 2006. Prin schimbul informației filtrate cu privire la situația aeriană a redus riscul unor potențiale accidente transfrontaliere și a optimizat răspunsurile la atacurile teroriste cu utilizarea avioanelor civile. Conexiunile dintre NATO și Ucraina s-au realizat prin Ungaria de la sfîrșitul anului 2008 și prin Turcia de la mijlocul anului 2011. În urma crize ruso-ucrainene, datele cu privire la situația aeriană au fost oferite de către NATO au fost mărite pentru a acoperi pentru o zonă mai extinsă.

  • Aspecte economice ale apărării

În Ucraina au avut loc dialoguri și schimburi de experiențe cu experți cu privire la aspectele economice ale apărării. Subiectele discutate includ aspectele de securitate ale dezvoltării economice și  probleme economice, precum și teme specifice asociate economiei de apărare cum ar fi bugetul apărării, gestiunea resurselor de apărare și restructurarea sectorului de apărare. De asemenea, sunt organizate cursuri pentru personalul ucrainean, ce acoperă tot procesul bugetar de la planificarea la controlul financiar.

 

Cooperare militară (de la militar la militar)

Asistarea Ucrainei în îndeplinirea obiectivelor sale de reformare a apărării este,  de asemenea, o prioritate  a cooperării militare (de la militar la militar), complementînd lucrul efectuat prin JWGDR cu expertiză militară.

Un alt obiectiv este de a dezvolta capacitățile operaționale și interoperabilitatea cu forțele NATO printr-o gamă largă de activități și exerciții militare organizate prin programul Parteneriatul pentru Pace (PpP) și uneori găzduită de Ucraina. Aceste exerciții permit personalului militar să se antreneze pentru operațiunile de menținere a păcii și să cîștige experiență personală de a conlucra cu forțele țărilor memebre NATO și ale altor parteneri. Ucraina, de asemenea, s-a alăturat recent unei noi inițiative – Partnership Interoperability Initiative – lansat la summit-ul din Țara Galilor din 2014. Scopul său este de a menține nivelurile de interoperabilitate  dezvoltate de forțele aeriene în timpul operațiunii conduse de către NATO în Afganistan care și-au încheiat misiunea în decembrie 2014.

Ofițerii ucraineni de rang superior de asemenea participă regulat la cursurile oferite de Colegiul de Apărare NATO la Roma, Italia și la Școala NATO ce se desfășoară în Oberammergau, Germania. Contactele cu aceste instituții au fost folositoare în fondare unei facultăți multinaționale la Academia de Apărare ucraineană.

Latura militară, de asemenea, a preluat inițiativa de a dezvolta un cadru legal pentru a permite NATO și Ucrainei să dezvolte mai departe cooperarea operațională:

  • Statutul PfP al Acordului Forțelor facilitează participarea în exercițiile militare PfP prin scutirea participanților de la procedurile de prezentare a pașaportului și vizei și de la inspecția de imigrație la sosirea sau părăsirea teritoriului țării care găzduiește evenimentul (ratificat în octombrie 2006).

 

Cooperarea tehnică în domeniul apărării

Cooperarea tehnică a Apărării între Ucraina și NATO se concentrează asupra intensificării interoperabilității contribuțiilor ucrainene la operațiunile internaționale cu forțele națiunilor NATO.

Cooperarea în acest domeniu a început odată cu aderarea Ucrainei la programul PfP și, îndeosebi, participarea lor într-un număr de grupuri care se reunesc sub egida Conferinței Directorilor Naționali pentru Armamente (CNAD) – organul NATO superior responsabil de promovarea cooperării între Aliați și parteneri în domeniul armamentului.  CNAD identifică oportunități de cooperare între națiuni în dezvoltarea capacităților, procesele de achiziționare a echipamentului de apărare și dezvoltarea standardelor tehnice.

Grupul de Lucru Comun pentru cooperarea tehnică în domeniul apărării, care s-a reunit pentru prima dată în martie 2014 activează cu scopul de a intensifica cooperarea între NATO și Ucraina în acest domeniu. Prioritățile curente includ:

  • Standardizarea și codificarea ca mijloace de sporire a interoperabilității forțelor armate ucrainene cu forțele Aliate.
  • Implementareaa proiectelor Fondurilor Fiduciare cu privire la comandă, control, comunicare și computere ( vezi mai sus, Răspuns la conflictul dintre Rusia și Ucraina) (C4) și demilitarizarea a munițiilor expirate și excesului de arme mici și armament ușor (vezi mai sus, Reforma sectorului de Apărare și Securitate).
  • Cooperarea în cadrul CNAD și cu Organizația de Știință și Tehnologia a NATO.
  • Participarea Ucrainei în proiectele Apărării Inteligente, țara respectivă alăturîndu-se la 2 proiecte în 2014 cu privire la protejarea și promovarea femeilor lideri în domeniul apărării și securității.

Implementareaa programului Schimbului de Date privind Situația Aeriană (ASDE), la care Ucraina a aderat în iulie 2006, să îmbunătățească conștientizarea situației activității desfășurate în zona aeriană națională și din împrejurimi pentru a reduce riscul unor neînțelegeri prin schimbul de informație filtrată cu privire la situația aeriană. Conexiunile dintre NATO și Ucraina s-au realizat prin Ungaria de la sfîrșitul anului 2008 și prin Turcia de la mijlocul anului 2011. În urma crize ruso-ucrainene, datele cu privire la situația aeriană au fost oferite de către NATO au fost mărite pentru a acoperi pentru o zonă mai extinsă.

 

Planificare pentru urgențe civile

NATO și Ucraina au dezvoltat o cooperare practică în domeniul planificării pentru urgențele civile (CEP) și pregătirea pentru dezastre, de la semnarea în 1997 a memorandului de înțelegere.

Un grup comun NATO-Ucraina  pe planificarea pentru urgențe civile constituit din reprezentanții personalului NATO și Serviciului de Stat pentru Urgențe ucrainean se reunește anual pentru a supraveghea cooperarea în domeniul CEP.

Regiunile de vest ale Ucrainei sunt predispuse spre inundații masive și țările NATO și alți parteneri au oferit asistență după inundațiile din 1995, 1998 și 2001. O prioritate a cooperării a fost prin urmare de a ajuta Ucraina să se pregătească mai bine pentru astfel de urgențe și să gestioneze mai efectiv consecințele. Folosind o parte din această expertiză, Ucraian a trimis un centru mobil de  salvare în Polonia ca ajutor în urma inundației din 2010.

Exercițiile PfP de asemenea contribuie la dezvoltarea planurilor și capacităților de a răspunde efectiv la dezastre și de a menaja alte urgențe naturale ca cutremurele și avalanșele, accidentele cauzate de om sau atacurile teroriste cu implicarea scurgerilor toxice sau a agenților chimici, biologici, radiologici sau nucleari. Ucraina a găzduit astfel de exerciții în 2000 și 2005 și plănuiește să găzduiască în septembrie 2015.

De la începutul crizei ruso-ucrainene (vezi mai sus) NATO și-a demonstrat consistent solidaritatea față de Ucraina prin activitățile CEP.

 

Cooperarea științifică relaționată securității

Începînd cu aprilie 2014, cooperarea în cadrul Programului Științei pentru Pace și Securitate (SPS) a fost dezvoltat semnificativ și Ucraina este la momentul actual cel mai mare beneficiar al grant-urilor NATO  pentru colaborarea științifică. Proiectele de cercetare recent aprobate abordează noi griji privind securitatea cum ar fi agenții chimici, biologici, radioactivi și nucleari, securitatea energiei și apărarea cibernetică. Cooperarea se axează la moment pe dezvoltarea unui nou proiect pilot SPS pentru a susține deminarea umanitară în Ucraina.

Dincolo de aplicarea științei în domeniul apărării împotriva terorismului și noilor amenințări, cooperarea cu Ucraina se produce, de asemenea,  în domeniul tehnologiilor informaționale, biologiei celulare și biotehnologiei, noilor materiale, utilizarea rațională a resurselor naturale și cooperarea concentrată pe probleme legate de mediu.

Participarea Ucrainei la programul științific NATO a început în 1991 și s-a intensificat în urma unui schimb de scrisori privind cooperarea în domeniul științei și mediului în 1999. Un Grup de Lucru Comun pe Cooperarea Științifică și de Mediu direcționează cooperarea în acest domeniu. În trecut, NATO, de asemenea a sponsorizat mai multe proiecte de furnizare a infrastructurii pentru rețele de calculatoare printre comunitățile de cercetare ucrainene și să faciliteze accesul lor la Internet.

(Mai multă informație despre cooperarea în curs de desfășurare sub Programul SPS link).

 

Informație Publică

Este important pentru administrația ucraineană să-și informeze personalul cu privire la relațiile NATO-Ucraina și beneficiile cooperării în termenii programului de reformare a statului. Mulți oameni în Ucraina duc în continuare lipsă de informație privind rolul, activitățile și obiectivele Alianței și stereotipurile învechite din perioada Războiului Rece încă se mențin puternic în concepția unora.

Centrul de Informare și Documentare cu privire la NATO din Ucraina, cu sediul în Kiev, este principala  facilitate de informare publică a NATO, oferind seminare și discuții, coordonînd de asemenea vizitele funcționarilor NATO în Ucraina și a reprezentanților societății civile ucrainene la cartierul general NATO pentru a contribui la ilustrarea mai bună a mecanismelor din spatele parteneriatului.

În fiecare țară partener o ambasadă a uneia dintre statele membre NATO servește ca punct de contact  și acționează ca un canal pentru diseminarea informației cu privire la rolul și politicile Alianței. Punctul de contact curent al NATO în Ucraina este ambasada Lituaniei.

 

Cadrul pentru cooperare

Carta din 1997 cu privire la Parteneriatul Distinct rămîne fundamentul de bază  care fortifică relațiile NATO-Ucraina. Comisia NATO-Ucraina (NUC) direcționează activitățile și asigură un forum pentru consultare între Aliați și Ucraina pe probleme de securitate ce privesc toate părțile implicate. Declarația de completare a Cartei, semnată în 2009, a oferit NUC un rol central în aprofundarea dialogului politic și cooperarea pentru susținerea eforturilor pentru realizarea reformei de către Ucraina.

Un Program Național Anual (ANP) compus din 5 capitole se axează pe: probleme politice și economice; probleme de apărare și militare; resurse; probleme de securitate; și probleme legale.

Aliații evaluează progresul în cadrul ANP anual și rezultatele evaluării sunt prezentate către NUC. Responsabilitatea pentru implementareaa ANP aparține în primul rînd Ucrainei, care este îndemnată să continue viguros procesul reformei pentru a consolida democrația, statul de drept, drepturile omului și economia de piață. Asistarea Ucrainei în realizarea unei transformări atotcuprinzătoare în sectorul apărării și securității reprezintă o prioritate.

Grupuri de lucru comune s-au constituit sub patronajul NUC, pentru a propulsiona munca în anumite domenii. Două au o importanță deosebită: Parteneriatele și Comitetul pentru Securitatea Cooperativă în format NUC, care are rolul principal în dezvoltarea Programelor Naționale Anuale și pregătirea întîlnirilor NUC la nivel înalt, precum și a Grupului de Lucru Comun cu privire la Reforma Domeniului de Apărare, care facilitează consultarea și cooperarea practică în reformarea domeniului prioritar a sectorului de apărare și securitate.

În februarie 2014, Ucraina a fondat o nouă Comisie pentru cooperarea NATO-Ucraina prezidată de Viceprim-ministrul Ucrainei.

Cooperarea pe teren în Ucraina este susținută de două oficii în Kiev. Centrul de Informare și Documentare cu privire la NATO, fondat în 1997, susține eforturile de a informa publicul cu privire la activitățile NATO și beneficiile cooperării NATO-Ucraina. Oficiul de legătură NATO, fondat în 1999, facilitează participarea Ucrainei la programul Parteneriatului pentru Pace și susține eforturile de reformare a sectorului de apărare și securitate prin menținerea cooperării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Consiliului Național de Apărare și Securitate și alte agenții ucrainene.

 

Repere în relații

1991: Imediat după obținerea independenței în urma destrămării Uniunii Sovietice, Ucraina aderă la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (CCNA a fost înlocuit în 1997 de Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic) .

1994: Ucraina aderă la Parteneriatul pentru Pace (PfP), devenind primul stat din CSI care a procedat astfel.

1996: Soldații ucraineni participă la operațiune de menținere a păcii în Bosnia și Herțegovina ca parte a forțelor NATO.

Mai 1997: Centrul de Informare și Documentare cu privire la NATO se deschide în Kiev.

Iulie 1997: La summit-ul din Madrid, Spania, Aliații și Ucraina semnează Carta cu privire la Parteneriatul Distinct, care setează principiile și reglementările pentru dezvoltarea ulterioară a relațiilor NATO-Ucraina și identifică domenii pentru consultare și cooperare, înființînd Comisia NATO-Ucraina pentru a continua lucrul.

1997: Ucraina înființează o misiune diplomatică pe lîngă NATO.

1998: Este înființat grupul de lucru comun NATO-Ucraina cu privire la Reforma în Domeniul Apărării.

1999: Centrul de legătură NATO se deschide în Kiev.

1999: Batalionul polonez-ucrainean este dislocat în Kosovo ca parte  a forțelor NATO de menținere a păcii.

Mai 2000: Parlamentul ucrainean ratifică  Statutul PfP al Acordului Forțelor.

Septembrie 2000: Ucraina găzduiește un exercițiu multinațional de gestiune a dezastrelor, Trans-Carpați 2000.

Mai 2002: Președintele Leonid Kuchma anunță scopul Ucrainei de a obține eventual statutul de membru NATO și la o reuniune NUC în  Reykjavik, Islanda, miniștrii străini subliniază dorința lor de a ridica relația cu Ucraina la un nou nivel.

Iulie 2002: Este inaugurat în Donețk un proiect de distrugere a 400,000 de mine antipersonal.

Noiembrie 2002: Planul de acțiune NaATO-Ucraina este adoptat la o reuniune NUC a miniștrilor străini în noiembrie în Praga, Republica Cehă. Planul de Acțiune urmărește să aprofundeze și să extindă relația NATO-Ucraina și să susțină eforturile ucrainene de reformare pe calea spre integrarea europeană.

Martie 2004: Parlamentul ucrainean a ratificat Acordul Sprijinului Națiunii Gazdă cu NATO.

June 2004: Ucraina semnează un Acordul Transportului Aerian Strategic cu NATO.

Toamna 2004: Aliații urmăresc îndeaproape evoluția alegerilor prezidențiale în Ucraina și „Revoluția Portocalie”. Ei insistă asupra importanței respectării dreptului la alegeri libere și corecte și amînă o întrunire NUC la nivel de miniștri programată pentru decembrie.

Februarie 2005: Aliații invită președintele recent ales  Victor Yușcenko la un  summit la Cartierul General al NATO. Ei își exprimă susținerea pentru planurile de reformare ambițioase și cad de acord să-și reorienteze cooperarea NATO-Ucraina după prioritățile noului guvern.

Aprilie 2005: Miniștrii externi NUC reuniți la Vilnius, Lituania, lansează un dialog intensificat cu privire la aspirațiile Ucrainei de a deveni membru NATO și elaborează un pachet de acțiuni pe termen scurt pentru a consolida susținerea reformelor primordiale.

Septembrie 2005: Sunt  inițiate un șir de discuții la nivel de experți în cadrul Dialogului Intensificat.

 Octombrie 2005: Ucraina găzduiește un exercițiu multinațional de gestiune a dezastrelor, Asistența Comună 2005.

Octombrie 2005: Consiliul Nord Atlantic vizitează Kiev pentru a purta discuții în cadrul Dialogului Intensificat cu miniștrii ucraineni de externe și apărare.

 Februarie 2006: În Hmelnițki este inaugurat Centrul pentru Realocare și Reinstruire.

 Martie 2006: Secretarul general NATO salută desfășurarea  liberă și corectă a alegerilor parlamentare și contribuția acestora la consolidarea democrației în Ucraina.

Iunie 2006: Este semnat un contract pentru lansarea unui proiect cu Ucraina de distruge a 133,000 tone de muniții convenționale, 1.5 milioane de arme mici și 1,000 sisteme de apărare aeriene portabile în decursul a 12 ani.

Septembrie 2006: În timpul unei vizite la NATO, Prim- ministrul Viktor Ianukovici reasigură Aliații referitor la angajamentul Ucrainei față de  cooperarea cu NATO. Totuși, el afirmă că populația ucraineanu nu este pregătită încă să ia în considerație  posibilitatea  ca Ucraina să deveni membră  NATO.

Octombrie 2006: Parlamentul ucrainean ratifică Înțelegerea cu privire la Transportul Aerian Strategic.

Iunie 2007: Ucraina dislocă pentru prima oară o navă pentru susținerea operațiunii Active Endeavour, operațiunea maritimă NATO de contracarare a terorismului în Mediterană. În toamnă urmează o nouă dislocare.

2007: Ucraina trimite personal medical pentru a susține Echipa de Reconstrucție Provincială din Afghanistan.

 Aprilie 2008: La summit-ul din București, liderii aliați au convenit că Ucraina va deveni în viitor un membru NATO.

2008: Ucraina dislocă două vase pentru a susține operațiunea Active Endeavour: una vara, alta toamna.

Decembrie 2008: Ministerele externe NUC au convenit să intensifice oportunitățile pentru asistarea Ucrainei în eforturile sale de a corespunde cerințelor statutului de membru și să dezvolte un Program Național Anual (ANP).

Aprilie 2009: Ucraina semnează un acord de tranzit teritorial pentru suplinirea Forțelor de Asistență Internațională în domeniul Securității (ISAF) din Afghanistan.

21 August 2009: Este semnată „Declarația de Completare a Cartei cu privire la un Parteneriat Distinct între NATO și Ucraina” ce reflectă deciziile luate la summit-ul miniștrilor externi care a avut loc la București în decembrie 2008.

Februarie 2010: Noul guvern ucrainean condus de către președinele Viktor Ianukovici decide să continue cooperarea existentă cu NATO. Totuși, el scoate de pe agenda politică a țării obiectivul de aderare la NATO.

Mai 2010: Este semnat  memorandum–ul „Schimbul de date cu privire la situația aeriană”, care urmărește reducere conflictelor aeriene prin minimizarea unor potențiale incidente transfrontaliere și optimizarea capacităților de a gestiona situațiile ce includ avioane civile.

Noiembrie 2010: Ucraina dislocă o navă pentru susținerea operațiunii Active Endeavour.

Aprilie 2011: La întrunirea lor din Berlin, miniștrii externi  NUC își reafirmă parteneriatele distincte și convin să purceadă la activități practice de cooperare.

 Mai 2012: Președintele Ianukovici participă la  o întrunire cu omologii săi din alte state ce contribuie cu trupe la ISAF care s-a desfășurat în cadrul Summit-ului NATO din Chicago.

Februarie 2013: Miniștrii de apărare NUC convin să reintensifice cooperarea NATO-Ucraina: înțelegerea se încheie printr-un  șir de priorități pentru a ghida cooperarea over pentru următorii cinci ani, inclusiv prin instruire și exerciții; este extins proiectul pentru reinstruirea foștilor ofițeri militari din Ucraina; se discută planuri pentru un noi proiect de susținere a neutralizării surselor radioactive de pe fostele site-uri militare sovietice și Ucraina devine  prima țară partener NATO care contribuie la operațiunea de combatere a pirateriei pe coasta Somaliei, operațiunea Ocean Shield.

Martie 2014: NATO solicită Rusiei să înceteze escaladarea tensiunilor  în timp ce se  organizează așa-numitul referendum în  Crimeea și forțele armate ruse sunt utilizate pe teritoriul Ucrainei. Fiindu-i amenințată independența și integritatea teritorială Ucraina invocă art. 14 din Carta NATO-Ucraina și solicită o întrunire NUC. Aliații declară că nu recunosc și nu vor recunoaște „anexarea” ilegală a Crimeei de către Rusia.

Aprilie și Iunie 2014: La întrunirile miniștrilor din primăvară  și vară, NATO stabilește măsuri concrete de susținerea abilității Ucrainei de a-și asigura propria securitate. Măsurile includ un număr de acțiuni imediate și pe termen scurt pentru a ajuta Ucraina să  facă față conflictelor curente, precum și măsuri pe termen lung îndreptate spre consolidarea și dezvoltarea capacității de apărare și reformarea profundă a forțelor armate și a sectorului de securitate.

3 Septembrie 2014: Se desfășoară o conferință sponsorizată de către NATO pe tema apărării industriale a Ucrainei la Expoziția Internațională a Industriei de Apărare din Kielce, Polonia.

4-5 Septembrie 2014: La summit-ul din Țara Galilor, liderii aliați se întîlnesc cu președintele ucrainean Petro Poroșenco, reconfirmînd suportul lor pentru suveranitate a și integritatea teritorială a Ucrainei  și  condamnă din nou acțiunile Rusiei; ei își asumă angajamentul de a intensifica consultările strategice în cadrul NUC și să consolideze sprijinul oferit Ucrainei.

2 Decembrie 2014:Miniștrii externi NUC se reunesc pentru a discuta evoluțiile din Ucraina și să  analizeze progresul relizat de către grupurile de lucru comune de la summit-ul din Țara Galilor și pînă la acel moment.

29 Decembrie 2014: Președintele ucrainean Petro Poroșenko aprobă un cod de legi pentru a anula statutul de neutralitate al Ucrainei și anunță că statul ucrainean va demara un proces pentru a satisface criteriile necesare pentru a obține statutul de membru NATO și, de asemenea, integrarea în spațiul de securitate euro atlantic. Dumnealui a afirmat că potențiala aderare a Ucrainei la NATO se va produce printr-un referendum.

Ianuarie 2015: În urma încheierii operațiunii ISAF din  Afghanistan în decembrie 2014, Ucraina începe să contribuie la misiunile  ulterioare conduse de către NATO în regiune (“Resolute Support”) cu scopul de a antrena, sfătui și asista forțele și instituțiile afgane.

29 Ianuarie 2015: În cadrul discuțiilor cu Minsitrul de externe Pavel Klimkin, Secretarul General NATO Jens Stoltenberg îți exprimă îngrijorarea pentru escalările de violență recente din țară și declară că NATO va continua să ofere sprijin politic și practic Ucrainei.

La summitul din Țara Galilor din septembrie 2014, liderii NATO au condamnat în termenii cei mai fermi intervenția militară a Rusiei în Ucraina și au cerut ca Rusia să oprească și să-și retragă forțele din Ucraina precum și de-a lungul frontierei acesteia. Liderii NATO au cerut de asemenea Rusiei să se conformeze dreptulul internațional și obligațiilor și responabilitățile sale internaționale; să pună capăt ocupației nelegitime a Crimeei; să se abțină de la acțiunile agresive împotriva Ucrainei; să-și retragă trupele; să oprească fluxul de armament, echipament, oameni și bani peste hotare către separatiști; să înceteze instigarea tensiunii de-a lungul și peste hotarele Ucrainei. Aceștia au confirmat faptul că NATO nu recunoaște și nu va recunoaște anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeei de către Rusia.

Timp de peste două decenii NATO a depus efort pentru a stabili relații de parteneriat cu Rusia, inclusiv prin mecanismul Consiliului NATO-Rusia (CNR), în baza Actului Fondator NATO-Rusia și a Declarației de la Roma. Rusia și-a încălcat angajamentele, precum a încălcat și dreptul internațional, prin urmare distrugînd încrederea în ceea ce privește cooperarea sa cu NATO. Decizia NATO luată în cadrul summitului demonstrează respectul pentru arhitectura de securitate europeană bazată pe norme.

NATO continuă să considere că parteneriatul dintre NATO și Rusia bazat pe respectarea dreptul internațional are o valoare strategică. Aliații continuă să tindă spre o relație constructivă, de cooperare  cu Rusia, inclusiv implementarea unor măsuri luate în vederea formării unei încrederi reciproce și a transparenței și spre înțelegerea reciprocă a pozițiile nestrategice de forță nucleară în Europa, în baza unor preocupări și interese de securitate comune, într-o Europă în care fiecare stat este liber să-și aleagă viitorul. NATO regretă că în prezent nu există condiții pentru această relație. Drept rezultat, decizia NATO de a suspenda orice cooperare practică civilă și militară dintre NATO și Rusia rămîne neschimbată. Canalele politice de comunicare rămîn însă în vigoare.

Alianța nu intenționează să se confrunte cu Rusia și nu reprezintă un pericol pentru aceasta, dar nu va face compromisuri cu privire la principiile pe care se bazează Alianța și securitatea din cadrul Europei și a Americii de Nord.

NATO a urmărit atent derularea evenimentelor încă de la începutul crizei. La 2 martie 2014, Consiliul Nord Atlantic a condamnat avansarea militară a Federației Ruse în Crimeea și și-a exprimat îngrijorările cu privire la autorizarea de către Parlamentul rus a utilizării forțelor armate ale Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei.

La 16 martie, Consiliul Nord-Atlantic a afirmat că privește așa-numitul referendum, organizat în aceeași zi, în Republica Autonomă Crimeea din cadrul Ucrainei ca fiind atît ilegal cît și nelegitim. Referendumul a încălcat Constituția Ucrainei și dreptul internațional, iar aliații nu recunosc rezultatele acestuia.

Criza a influențat serios relațiile NATO-Rusia de la bun început. Alianța a luat imediat măsuri în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia. Aceasta a suspendat planificarea primei sale misiuni comune NATO-Rusia și a revizuit toate tipurile sale de cooperare cu Rusia. În aprilie, Miniștrii de Afaceri Externe ai NATO au decis să suspendeze orice cooperare practică, civilă și militară dintre NATO și Rusia și în iunie aceștia au fost de acord să mențină suspendarea cooperării cu Rusia. Orice decizie de a restabili cooperarea NATO-Rusia va avea loc în baza unor condiții, un principiu care a fost reafirmat de către șefii de stat și guvern ai NATO în Țara Galilor.

În prezent NATO determină modalități de a transfera acele proiecte de cooperare care au un impact asupra unor părți terțe – și anume Proiectul de de Training Anti-Drog al Consiliului NATO-Rusia (CNR) și Fondul Fiduciar al CNR pentru mentenanța elicopterelor – spre alte mecanisme și structuri. Dialogul politic în cadrul CNR poate continua, în mod necesar, la nivelul ambasadei sau la un nivel mai înalt, pentru a permite un schimb de păreri în prim plan cu privire la criză. De cînd a început criza, CNR a fost convocat de două ori.

 

Cadru pentru cooperare

Cei 28 de aliaţi şi Rusia sunt parteneri egali în cadrul CNR, care a fost înfiinţat în anul 2002. CNR oferă un cadru pentru discuţii pe marginea problemelor actuale de securitate şi pentru cooperarea practică într-o gamă largă de domenii de interes comun. Agenda sa se bazează pe cooperarea bilaterală şi a fost stabilită în Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, constituind baza formală a relațiilor dintre cele două părți.

Cooperarea dintre Rusia şi statele-membre NATO în perioada de până la 1 aprilie 2014 a fost ghidată de CNR şi dezvoltată prin diverse comitete și grupuri de lucru suplimentare. În fiecare an, în conformitate cu procedurile CNR, ţările membre CNR trebuie să cadă de acord asupra unui program de lucru anual.

Faptul că NATO şi Rusia au aceleaşi priorităţi strategice şi se confruntă cu provocări comune a constituit forţa motrice din spatele cooperării NATO-Rusia până în prezent. La Summit-ul de la Lisabona, cei 29 lideri ai CNR s-au angajat să „depună eforturi pentru realizarea unui veritabil parteneriat strategic modernizat, bazat pe principii de încredere reciprocă, transparenţă şi previzibilitate, cu scopul de a contribui la crearea unui spaţiu comun de pace, securitate şi stabilitate”. Ei au salutat adoptarea Analizei Comune referitoare la Provocările de Securitate Comune ale Secolului XXI, în ceea ce priveşte Afganistanul, terorismul, pirateria, proliferarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de livrare a acestora, precum şi dezastrele naturale sau cele provocate de factorul antropic.

Până pe 1 aprilie 2014, domeniile-cheie de cooperare au fost: lupta împotriva terorismului, reforma apărării, cooperarea militară bilaterală, instruirea antidrog a personalului din Afganistan, Asia Centrală şi Pakistan, apărarea antirachetă, combaterea pirateriei, gestionarea crizelor, neproliferarea armelor de distrugere în masă, gestionarea cooperarea aerospaţială, planificarea urgenţelor civile, cooperarea ştiinţifică şi securitatea mediului.

De asemenea, CNR a organizat un forum dedicat dezvoltării unui dialog politic continuu privind problemele actuale de securitate, care s-a extins în mod constant printr-un schimb de opinii sincere şi constructive privind controversele actuale. Astfel, au fost abordate următoarele teme: situaţia din Balcani, Afganistan, Georgia, Ucraina, Belarus, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Irak, Libia, Siria şi Coreea de Nord, precum şi un schimb de opinii privind transformarea NATO, securitatea energetică, apărarea antirachetă şi Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa. Dialogul a generat, de asemenea, idei de cooperare practică pentru a face faţă provocărilor comune la adresa securității.

Pentru a facilita cooperarea, Rusia a înființat o misiune diplomatică la NATO, iar Birouri Militare Ruse au fost stabilite la două sedii ale comandamentului militar suprem al NATO. Biroul de informare NATO de la Moscova încearcă să explice și să promoveze beneficiile parteneriatului NATO-Rusia, iar Misiunea Militară contribuie la sporirea nivelului de  transparenţă şi coordonare militară.

 

Domenii-cheie de cooperare pînă la 1 aprilie 2014
Susținerea misiunii ISAF și a Forțelor Armate ale Afganistanului
În pimăvara anului 2008, Rusia s-a oferit să sprijine misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) condusă de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Afganistan, prin facilitarea trecerii pe teritoriul Rusiei a echipamentului non-militar pentru colaboratorii ISAF. Acorduri similare au fost încheiate şi cu alte state de tranzit, deschizând astfel în 2010 această cale de aprovizionare importantă pentru ISAF. La summit-ul din Lisabona, liderii Consiliului NATO-Rusia (NRC) au acceptat modificările acordurilor semnate în 2008 privind  trecerea pe teritoriul de tranzit  spre şi din Afganistan a echipamentelor neletale. Un acord ce permite pe teritoriul Rusiei tranzitul reversibil multimodal al echipamentului ISAF, folosind tranzitul aerian şi a căilor ferate, a fost semnat în iulie 2012. Acordurile privind folosirea serviciilor aeroportului Ulyanovsk, au fost pentru prima oară aplicate în decembrie 2012 pentru transportarea unui continget britanic în ISAF.

Liderii Consiliului NATO-Rusia au acceptat la Lisabona să înființeze un Fond Fiduciar de Mentenanță a Elicopterelor cu scopul de a ajuta Forţele Armate Afgane să-și poată folosi și  menține flota de elicoptere. Proiectul a fost lansat oficial în Martie 2011, vizând asigurarea capacităţii atît de necesare de întreţinere şi reparaţie, inclusiv a pieselor de schimb şi a pregătirii tehnice. Germania acţionează ca lider al proiectului şi Agenţia de Înzestrare şi Mentenanță NATO (NAMSA) servește drept agent de executare. Pe parcursul primei faze a proiectului, contribuţiile financiare şi de altă natură oferite de 10 state donatoare- Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Rusia, Turcia, si Statele Unite – au ajuns la aproape 23 milioane de dolari americani. Pregătirile adaptate ale personalului de întreţinere a elicopterelor Forţelor Aeriene Afgane (AAF) au început în aprilie 2012 pe teritoriul special amenajat în Novosibirsk (OAO), care a servit drept cel mai important centru de training al personalului Afgan pentru mentenanță din cadrul proiectului. Către sfârşitul anului 2013, 40 de de membri ai acestui personal de întreținere a elicopterelor au fost pregatiți în cadrul proiectului.

 

Odată cu lansarea celei de-a doua etape a proiectului, acceptată de ministerele afacerilor externe ai Consiliului NATO-Rusia în aprilie 2013, scopul proiectului s-a extins: trainingurile de mentenanță tehnică, care anterior se concentrau asupra modelelor MI-17 (elicoptere de transport de dimensiuni medii, care de asemenea pot fi ca elicoptere de atac), au fost introduse și pentru modelele Mi-35 (elicoptere de atac de dimensiuni mari cu capacitatea de a transporta trupe); piesele de schimb necesare pentru a repara sapte elicoptere Mi-35, care actualmente nu sunt funcționale, vor fi oferite Forțelor Aeriene ale Afganistanului; asistenţa reînoită a fost  îndreptată spre dezvoltarea capacităţii de evacuare medicale a FAA.

De la suspendarea cooperării în aprilie 2014, NATO se concentrează asupra identificării metodelor de tranfer a Fonduri Fiduciare pentru Întreţinerea Elicopterelelor către alte mecanisme şi structuri decît Consiliul NATO-Rusia.

 

Combaterea terorismului

În decembrie 2004, miniştrii de externe ai CNR au lansat un Plan de acţiune împotriva terorismului, pentru a îmbunătăți coordonarea generală şi a oferi o direcţie strategică pentru cooperare în acest domeniu. Liderii CNR au subliniat importanţa continuă a cooperării în lupta împotriva terorismului la Lisabona, în noiembrie 2010 și prin urmare, Planul de acţiune împotriva terorismului actualizat a fost aprobat de miniştrii de externe ai CNR la reuniunea lor de la Berlin, din aprilie 2011. Primul exerciţiu civil-militar important de combatere a terorismului a fost realizat în cadrul CNR, la cartierul general al NATO, în martie 2012.

 

În cadrul CNR, au avut loc schimburi periodice de informaţii şi consultări detaliate privind diferite aspecte de combatere a terorismului. În cadrul Iniţiativei de Cooperare Aerospaţială (CAI), a fost dezvoltat un sistem de schimb de informaţie pentru a oferi transparenţă traficului aerian şi notificarea rapidă a activităţilor aeriene suspecte cu scopul de a ajuta la prevenirea atacurilor teroriste asemănătoare celor din 11 septembrie.

 

În domeniul ştiinţific şi tehnic, NATO şi Rusia au lucrat împreună la proiectul STANDEX – o iniţiativă emblematică în cadrul Consiliului NATO-Rusia – care are drept scop dezvoltarea unei tehnologii care permite detectarea dispozitivelor explozibile în transporturile publice. Sistemul a fost testat cu succes în metroul unei capitale europene, în iunie 2013, marcînd ultima etapă în dezvoltarea programului STANDEX – fiind şi rezultatul a patru ani de cooperare între experţii din Rusia şi ţările NATO. Combaterea dispozitivelor explozibile improvizate a constituit un alt punct important al cooperării. De asemenea, au fost organizate evenimente care facilitează schimbul de experienţă privind găzduirea şi securizarea evenimentelor de anvergură.

 

De-a lungul anilor, au fost implementate mai multe nave ruse cu sprijinul Operaţiei NATO de combatere a terorismului în Marea Mediterană „Active Endeavour” (OAE).

 

Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială

Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială (CAI) a fost proiectată pentru a preveni atacurile teroriste ce se bazează pe preluarea controlului unor curse aeriene civile, aşa cum s-a întâmplat în cazul atacurilor din 11 septembrie 2011. Schimbul de informaţii din cadrul CAI a oferit transparenţă traficului aerian şi notificare rapidă cu privire la activităţile aeriene suspecte. Aceasta a facilitat transparenţa, previzibilitatea şi interoperabilitatea în gestionarea spațiului aerian.

 

Pe baza studiului de fezabilitate finalizat în 2005, au fost aprobate caracteristicile detaliate de sistem şi un plan de proiect pentru ca sistemul să permită schimbul reciproc de informaţie privind traficul aerian dintre centrele ţărilor membre NATO şi ale Rusiei. Implementarea sistemului a început 2006 și acesta a devenit operațional în decembrie 2011.

 

Funcţionalitatea sistemului CAI a fost demonstrată în timpul exerciţiului multinaţional de combatere a terorismului în timp real “Vigilant Skies 2011”, care a avut loc în iunie 2011. În noiembrie 2012, a avut loc un exerciţiu de simulare la calculator în vederea a testării şi consolidării proceselor, procedurilor şi capacităţilor sistemului. Un exerciţiu real a avut loc în septembrie 2013.

 

În proiectul CAI au fost investite aproximativ 10 milioane de euro. Ţările care au contribuit financiar sunt: Canada, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Rusia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Sistemul este deschis deschis și pentru participarea altor ţări.

Agenţia NATO pentru Comunicaţii şi Informaţii („NATO Communications and Information Agency”/NCIA), cunoscută anterior ca Agenţia NATO pentru Consultanţă, Comandă şi Control (NC3A), a coordonat punerea în aplicare a sistemului CAI de către NATO, iar software-ul a fost procurat de la EUROCONTROL. Din partea Rusiei, sistemul a fost pus în aplicare de Corporaţia Statală de Gestionare a Traficului Aerian, ghidată de Autoritatea Federală a Navigaţiei Aeriene, şi a fost dezvoltat şi furnizat de Compania „Almaz-Antey” Concern.

Sistemul CAI utilizează două centre de coordonare, în Varşovia şi Moscova, precum şi centre locale temporare la Murmansk, Kaliningrad, Rostov pe Don (toate în Rusia) şi în ţările membre NATO (Bodo, Norvegia, Varșovia, Polonia; Ankara, Turcia).

 

Apărarea anti-rachetă

Cooperarea în domeniul apărării antirachetă de teatrul de operațiuni (TMD) a durat cîţiva ani şi a abordat pericolul fără precedent la adresa forţelor dislocate reprezentat de disponibilitatea tot mai mare a rachete balistice de mare precizie. În 2003, a fost lansat un studiu care evaluează nivelurile posibile de interoperabilitate dintre sistemele de apărare antirachetă ale aliaţilor NATO şi Rusiei.

Au avut loc trei exerciţii de post de comandă – primul în SUA, în martie 2004, al doilea în Ţările de Jos, în martie 2005, şi al treilea în Rusia, în octombrie 2006. Exerciţii asistate de calculator au avut loc în Germania, în ianuarie 2008 şi în martie 2012. Împreună cu studiul de interoperabilitate, aceste exerciții au constituit baza viitoarelor îmbunătăţiri ale interoperabilităţii şi au dezvoltat mecanisme şi proceduri pentru operaţiunile comune în domeniul apărării antirachetă de teatrele de operațiuni.

În decembrie 2009, a fost format un Grup de lucru al CNR în pe problematica apărării antirachetă. Sarcina acestuia era să se bazeze pe lecţiile învăţate din cooperarea anterioară TMD şi să facă schimb de opinii cu privire la posibila cooperare reciproc avantajoasă în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice, bazată pe o evaluare comună a ameninţărilor cu rachete.

La Summit-ul de la Lisabona, liderii CNR au aprobat evaluarea comună a ameninţărilor cu rachete balistice şi au fost de acord să continue cooperarea în domeniul apărării antirachetă. Ei au decis să reia cooperarea TMD, după ce aceasta fusese suspendată în august 2008, şi să dezvolte o analiză comună privind cadrul viitor pentru cooperarea în domeniul apărării antirachetă.

La Summit-ul de la Chicago din 2012, liderii NATO au subliniat faptul că, capacitatea de apărare antirachetă planificată a NATO nu este îndreptată împotriva Rusiei şi nici nu ar submina capacitatea de descurajare strategică a ţării. Aceasta are drept scop apărarea împotriva potenţialelor ameninţări din afara spațiului euro-atlantic. Aceste puncte au fost reafirmate de liderii NATO la Summit-ul din Ţara Galilor din septembrie 2014.

 

Neproliferarea și controlul armamentelor

Un dialog pe o gamă tot mai largă de probleme legate de neproliferarea armelor de distrugere în masă (ADM) a fost purtat constant în cadrul CNR. În acest context, au fost făcute recomandări concrete privind consolidarea instrumentelor de neproliferare existente. De asemenea, s-au organizat cîteva discuţii detaliate şi seminarii de specialitate în cadrul cărora au fost explorate oportunităţi de cooperare practică în domeniul protecţiei împotriva armelor nucleare, biologice şi chimice. Activitatea a avut drept scop evaluarea tendinţelor globale în proliferarea ADM şi a mijloacelor lor de livrare, precum şi analiza zonelor în care naţiunile CNR ar putea lucra împreună, din punct de vedere politic, pentru a promova controlul multilateral eficient al armelor și eforturile de dezarmare şi neproliferare.

 

De asemenea, CNR a reprezentatun forum de discuţii sincere cu privire la problemele legate de controlul armamentelor convenţionale, cum ar fi Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa, Tratatul „Cer Deschis” şi măsuri de consolidare a încrederii şi a securităţii. O prioritate-cheie pentru toate naţiunile CNR este de a lucra asupra ratificării Tratatului Adaptat cu privire la Forțele Convenționale din Europa. Aliaţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la „suspendarea” unilaterală a participării Rusiei la tratat din decembrie 2007. Chiar dacă nu au ajuns la un punct comun, aliaţii continuă ratificarea Tratatului adaptat. La Summit-ul de la Lisabona, liderii CNR şi-au exprimat sprijinul puternic în revitalizarea şi modernizarea regimului de control al armamentului convenţional în Europa şi disponibilitatea lor de a continua dialogul privind problemele CNR legate de dezarmarea, neproliferarea şi controlul armamentului. Prin declaraţia comună a CNR a fost stabilită a şaptea Conferinţă de Analiză a Convenţiei privind armele biologice şi toxice din decembrie 2011.

 

În iulie 2014, SUA au informat Consiliul Nord-Atlantic că sunt de părere că Federaţia Rusă îşi încalcă obligaţiile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) conform cărora i se interzice deţinerea, producerea sau testarea rachetelor de croazieră, lansate de la sol, cu o capacitate cuprinsă între 500 şi 5.500 km, precum şi deţinerea sau producerea lansatoarelor de rachete.

 

Tratatul INF, care a intrat în vigoare în 1988, a fost semnat pentru a reduce ameninţările la adresa securităţii şi stabilităţii în Europa, în acele ameninţări ce presupun unui scurt redus de avertizare cu asupra la obiectivele de importanţă strategică.

 

Tratatul ocupă un loc aparte în istorie, deoarece a insistat asupra eliminării verificabile a întregii clase de rachete de acest gen ale SUA şi ale fostei Uniuni Sovietice. El rămîne un element-cheie al securităţii euro-atlantice, element care trebuie să fie conservat, întrucît el asigură securitatea tuturor părţilor implicate.

 

Rusia ar trebui să coopereze constructiv pentru a rezolva această problemă critică a Tratatului şi a păstra viabilitatea Tratatului INF prin revenirea la respectarea deplină într-un mod verificabil, după cum au declarat liderii NATO la Summit-ul din Ţara Galilor din septembrie 2014. Susţinerea în continuare a Tratatului ar însemna consolidarea securităţii tuturor ţărilor, inclusiv a Rusiei.

 

Problema armelor nucleare

În domeniul nuclear, experţii au elaborat un glosar de termeni, definiţii, precum şi noi strategii şi doctrine nucleare. La seminariile organizate, au fost puse în discuţie strategia şi doctrina nucleară din anii 2005, 2009 şi 2011, lecţiile învăţate din accidentele şi incidentele nucleare (2007) şi răspunsurile potenţiale la detectarea dispozitivelor de dispersie radiologică sau nucleare improvizate (2010).

 

De asemenea, experţii şi reprezentanţii din Rusia şi ţările membre NATO au studiat în Rusia (2004), Marea Britanie (2005), SUA (2006) şi Franţa (2007) patru exerciţii de răspuns în cazul producerii unui accident cu implicarea armelor nucleare. Drept urmare, în iunie 2011, Rusia şi ţările membre NATO au mai participat la un exerciţiu important privind efectuarea intervenţiilor de urgenţă la incidentele nucleare. Participarea experţilor la astfel de exerciţii a contribuit la creşterea transparenţei, dezvoltarea înţelegerii reciproce a procedurilor întreprinse în cazul unui eventual accident nuclear şi construirea încrederii depline în faptul statele NATO care deţin arme nucleare (Franţa, Marea Britanie şi SUA) şi Rusia sunt capabile să răspundă eficient la orice situaţie de urgenţă care implică arme nucleare.

 

Cooperarea militară

După înfiinţarea CNR, cooperarea militară s-a îmbunătăţit atît la Comandamentele Aliate pentru Operaţii şi pentru Transformare, cît şi la Moscova. Un obiectiv-cheie al cooperării militare este de a construi un mediu bazat pe încredere şi transparenţă şi de a îmbunătăți capacitatea NATO şi a forţelor ruse de a se pregăti împreună pentru eventualele operaţiuni militare comune. Această cooperare se axează pe următoarele domenii: logistica, combaterea terorismului, căutarea şi salvarea pe mare, combaterea pirateriei, apărarea antirachetă în teatrele de operațiuni teatru/  și apărarea împotriva rachetelor balistice, schimburile academice militare, precum şi activităţile militare conexe.Cu toate acestea, la 1 aprilie 2014, miniştrii de externe ai NATO au decis să suspende întreaga cooperare practică civilă și militară dintre NATO şi Rusia.

 

Combaterea pirateriei

Combaterea pirateriei a fost unul dintre domeniile-cheie de preocupare şi interes comun, identificate în Acordul asupra Analizei Comune referitoare la Provocările de Securitate Comune din Secolului XXI, aprobat la Lisabona în noiembrie 2010. Cooperarea la nivel tactic de la sfîrşitul anului 2008 dintre navele ruseşti şi cele aliate a avut loc în cadrul operaţiunii NATO de combatere a pirateriei din Cornul Africii – Scutul Oceanic. La nivel operaţional, întrunirile periodice dintre echipaje au consolidat cooperarea maritimă NATO-Rusia. De asemenea, au fost oferite facilităţi echipajelor navelor ruseşti la Centrul Operaţional de Instruire pentru Interdicţia Maritimă NATO, în Creta, Grecia, avînd posibilitatea de a se pregăti pentru misiuni de combatere a pirateriei.

 

Căutarea şi salvarea echipajelor de submarine

Înainte de luna aprilie 2014, domeniul de căutare şi salvare pe mare a echipajelor de submarine s-a dezvoltat prin semnarea unui acord-cadru de cooperare în această sferă, în februarie 2003.

În iunie 2011, Rusia a participat la exerciţiul „Bold Monarch 2011” condus de NATO, care a simulat salvarea unui submarin aflat în dificultate, în largul coastei de sud a Spaniei. Cu şase ani în urmă, în iunie 2005, Rusia a luat parte la exerciţiul NATO „Sorbet Royal”. Experienţa şi reţelele dezvoltate în timpul exerciţiului au contribuit la succesul unei operaţiuni reale de salvare în august 2005, în largul coastei peninsulei ruse Kamceatka. De asemenea, Rusia a participat la exerciţiul „Bold Monarch 2008”.

În decembrie 2013, în Germania, a avut loc un curs de supravieţuire pe mare pentru echipajele avioanelor.

 

Transparenţa apărării, strategie şi reformă

Pentru a construi un climat de transparenţă şi încredere reciprocă, înainte de 1 aprilie 2014, a avut loc un dialog pe teme doctrinare, despre strategie, politică şi relaţia acestora cu reforma apărării, problema armelor nucleare, dezvoltarea forţei şi postura.

Iniţiativele precedente din domeniul reformei apărării s-au axat pe evoluţia armatei, gestionarea resurselor umane şi financiare, reforma industriei de apărare, gestionarea consecinţelor reformei apărării, aspectele legate de apărare în combaterea terorismului. De asemenea, lingviştii NATO şi din Rusia au elaborat un glosar terminologic pentru a sprijini cooperarea practică şi a contribui la înţelegerea în cadrul CNR. Glosarul a fost finalizat în 2011.

În perioada 2002-2008, un Centru de Angajare (Resettlement Center) NATO-Rusia a facilitat integrarea foştilor militari ruşi în viaţa civilă, oferindu-le informaţii cu privire la căutarea şi angajarea în cîmpul muncii, cursuri profesionale pentru stagiari, servicii de angajare la lucru, cursuri de limbă engleză şi management pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Înfiinţate la Moscova în iulie 2002, operaţiunile s-au extins treptat în regiune. Pe parcursul desfăşurării proiectului, aproximativ 2.820 de foşti militari din forţele armate ruse au fost recalificaţi şi peste 80 la sută au găsit locuri de muncă în domeniu ca urmare a recalificării sau cu ajutorul secţiei de angajare în cîmpul muncii a Centrului.

 

Cooperarea industrială în domeniul apărării

Concluzia unui Studiu pe scară largă NATO-Rusia privind cooperarea industrială, tehnologică şi de cercetare în domeniul apărării, lansat în ianuarie 2005 şi finalizat în 2007, este că a existat un potenţial în combinarea capacităţilor ştiinţifice şi tehnologice pentru abordarea ameninţărilor globale.

 

Logistica

Logistica reprezintă pilonul oricărei operaţiuni militare în mediul actual de securitate, necesitatea mai multor forţe mobile şi operaţiuni multinaţionale solicită îmbunătăţirea coordonării şi adunarea resurselor, oriunde este posibil.

Înainte de suspendarea cooperării practice cu Rusia, oportunităţile de cooperare logistică au fost urmate atît pe latura militară, cît şi civilă, inclusiv în următoarele domenii: transportul aerian, alimentarea cu combustibil efectuată în timpul zborului, serviciile medicale şi de purificare a apei. Întrunirile şi seminariile erau bazate pe înţelegere reciprocă în domeniul logisticii prin promovarea schimbului de informaţie în politici logistice, doctrine, structuri şi lecţii învăţate.

 

Situaţii de civile de urgență

În perioada 1996-2014, NATO şi Rusia au cooperat în dezvoltarea capacităţii de a acţiona în cazul situaţiilor de urgenţă civilă, cum ar fi cutremure şi inundaţii, şi de a coordona detectarea şi prevenirea dezastrelor înainte de apariţia lor. Mai mult decît atît, o propunere din partea Rusiei a condus la crearea în 1998 a Centrului Euro-Atlantic de Coordonare şi Răspuns la Dezastre (EADRCC), care coordonează răspunsul la dezastre în toate ţările Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (cele 28 de state membre NATO şi 22 de ţări partenere).

 

În cadrul CNR, un element-cheie al cooperării în acest domeniu este de a dezvolta capacităţile de gestionare a consecinţelor atacurilor teroriste. Două exerciţii împotriva dezastrelor au avut loc în Rusia (Bogorodsk în 2002 și Kaliningrad în 2004) şi altul în Italia în 2006 şi s-au soldat cu recomandări concrete pentru gestionarea consecinţelor. Un alt exerciţiu important de gestionare a consecinţelor dezastrelor s-a desfăşurat în Norvegia în 2010. Cea mai recentă activitate a fost axată pe reducerea riscurilor, consolidarea capacităţilor şi cooperarea în domeniul pregătirii civile şi gestionării consecinţelor conexe evenimentelor de mare vizibilitate.

 

Cooperarea ştiinţifică

Rusia s-a implicat activ în Programul Știință pentru Pace și Securitate (SPS) din 1992. Programul SPS permite o colaborare strînsă privind problemele de interes comun şi are drept scop sporirea securităţii statelor membre şi partenere NATO. Facilitînd eforturile internaţionale şi axîndu-se mai ales pe aspectul regional, acesta urmăreşte să abordeze provocărilor emergente la adresa securității, să sprijine operaţiunile conduse de NATO şi să promoveze avertizările timpurii și prevenirea dezastrelor şi a crizelor.

Savanţii şi experţii din Rusia au căutat să abordeze o gamă largă de probleme de securitate, în special în următoarele domenii: protecţia împotriva agenţilor nucleari, biologici, chimici şi radiologici (NBCR), detectarea minelor şi combaterea terorismului (inclusiv detectarea explozibililor menţionaţi în proiectul STANDEX). Domeniile de cooperare şi un plan de acţiune concret pentru desfăşurarea activităţilor au fost identificate în cadrul CNR. Una dintre activităţi a constituit un proiect destinat găsirii soluţiilor pentru gestionarea eficientă a deversării de petrol în sud-estul Mării Baltice. În iunie 2013, a fost lansată o iniţiativă SPS de cercetare multianuală pentru a stabili o reţea de evaluare şi monitorizare continuă a riscurilor care urmează să depisteze cu muniţiile din Marea Baltică. Astfel de cazuri reprezintă un pericol major pentru mediu şi securitate în regiune.

La 1 aprilie 2014, miniştrii de externe ai NATO au decis să suspende întreaga cooperare militară şi civilă practică dintre NATO şi Rusia. Cu toate acestea, proiectele SPS, care încă se desfăşoară cu participarea Rusiei, se vor termina conform programului şi astfel de proiecte nu vor mai fi lansate.

 

Terminologia şi dezvoltarea competenţelor lingvistice

Pentru a oferi o mai bună înţelegere a termenilor şi conceptelor utilizate de NATO şi Rusia, au fost elaborate glosare pentru întreaga cooperare NATO-Rusia. După publicarea în 2011 a unui Glosar de Cooperare CNR (7.000 de termeni), au mai fost elaborate cîteva glosare cu termeni din domeniul apărării antirachetă, strategiilor şi doctrinelor nucleare, întreţinerii elicopterelor, combaterii pirateriei, demilitarizării muniţiilor şi luptei antidrog.

Cooperarea, din punct de vedere lingvistic, a fost extinsă în 2011, odată cu lansarea unui proiect pentru dezvoltarea competenţelor lingvistice ale experţilor civili şi militari de la Ministerul Apărării al Federației Ruse, care trebuie să atingă standardele de cooperare ale NATO.

 

Creşterea gradului de conştientizare publică a CNR

Site-ul web al CNR (http://www.nato-russia-council.info/) a fost lansat în iunie 2007 pentru a contribui la sporirea gradului de conştientizare publică a activităţilor CNR. Acesta a fost suspendat pe 1 aprilie, ca urmare a deciziei miniştrilor de externe ai NATO.

 

Repere cronologice ale cooperării dintre NATO și Rusia

 

1991

Rusia se alătură Consiliului Nord-Atlantic de Cooperare (mai târziu redenumit Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic), creat precum  un forum de consultare cu țările din Europa Centrală și de Est de la sfârșitul Războiului Rece; Efectiv Uniunea Sovietică se dizolvă cu ocazia reuniunii inaugurale a acestui corp.

 

1994

Rusia se alătură Parteneriatului pentru Pace (PpP).

 

1996

Soldații ruși isi desfasoara fortele, in cadrul  forței de menținere a păcii conduse de NATO în Bosnia-Herțegovina. Memorandumul de înțelegere privind cooperarea de urgență civilă este semnat.

 

1997

La summitul de la Paris, liderii ruși și aliații semnează Actul Fondator NATO-Rusia privind relațiile reciproce, de cooperare și securitate și stabilesc Consiliul Permanent Comun (CPC).

 

1998

Rusia instituie o misiune diplomatică la NATO. Este semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea științifică și tehnologică.

 

1999

Rusia suspendă participarea la CPC pentru câteva luni, din cauza campaniei aeriene a NATO din Kosovo. Pacificatorii ruși isi desfășoara fortele, precum parte a  forței de menținere a păcii conduse de NATO în Kosovo.

 

2000

Vladimir Putin devine președinte al Rusiei și afirma că va lucra pentru a reconstrui relațiile cu NATO într-un „spirit al pragmatismului”. O cooperare mai larga are loc in CPC, în urma unei întâlniri a NATO și a miniștrilor afacerilor externe ruși din Florența. Submarinul nuclear Kursk se scufundă, evidențiind necesitatea cooperării între NATO și Rusia.

 

2001

Biroul de Informare al NATO se deschide la Moscova.  Președintele Putin este primul lider mondial care il convoaca pe  președintelui SUA după atacurile teroriste din 11 septembrie si subliniaza  necesitatea unei acțiuni internaționale  concertate, pentru a aborda terorismul și alte amenințări noi de securitate. Rusia isi deschide spațiul său aerian in cadrul  campaniei  internaționale de coaliției în Afganistan și  împărtășeste informații relevante.

 

2002

La Roma este organizată prima conferință de înalt nivel cu privire la rolul forțelor armate în combaterea terorismului.

NATO deschide o Misiune militară de legătură la Mosccova.

La summitul de la Roma, liderii din Rusia și statele aliate semnează o declarație cu privire la ”Relațiile NATO-Rusia: O nouă calitate” și fondează Consiliul NATO-Rusia (CNR) pentru a înlocui CPC (Consiliul Permanent Comun).

Este deschis un Centru de strănutare NATO-Rusia pentru a facilita eliberarea din serviciu a personalului militar rus și întoarcerea la viața acestuia civilă.

Rusia organizează un exercițiu multinațional drept răspuns la dezastre la Noginsk.

La Moscova este organizată o conferință de nivelul doi cu privire la rolul forțelor armate în combaterea terorismului.

 

2003

NATO și Rusia semnează un acord cu privire la salvarea echipajelor submarinelor.

Pentru prima dată la Moscova are loc o întrunire a CNR.

Trupele Rusiei se retrag din forțele pacificatoare conduse de NATO din Balcani.

 

2004

Secretarul General al NATO încearcă o nouă Linie Fierbinte a ministrului rus de apărare.

Primul exercițiu al postului de comandă de apărare împotriva rachetelor cu rază de pînă la 3500 km al CNR are loc în Colorado Springs, Statele Unite.

Sunt create oficii militare ruse de legătură în baza unor acorduri în cadrul sediului strategic de comandă al NATO.

Rusia organizează un exercițiu multinațional drept răspuns la dizastre la Kaliningrad.

La adunarea CNR al miniștrilor de afaceri externe din Istambul, Rusia se oferă să contribuie cu o navă maritimă la operația maritimă NATO de combatere a terorismului din Marea Mediterană, Operația Active Endeavor.

Observatorii din statele CNR sunt invitați să asiste la exercițiul rus de cîmp drept răspuns la accidentele cauzate de armele nucleare lîngă Murmansk.

Primele cursuri de interoperabilitate sunt organizate în academiile militare de la Moscova.

În urma unor atacuri teroriste din Rusia, miniștrii de afaceri externe ai CNR aprobă un Plan complet de Acțiune cu privire la terorism al CNR.

NATO și Rusia fac schimb de scrisori, stabilind procedurile pentru a pregăti calea pentru susținerea Operației Active Endeavor de către Rusia.

Miniștrii de afaceri externe ai CNR emit o declarație cu privire la desfășurarea alegerilor prezidențiale din Ucraina.

 

2005

Al doilea exercițiu al postului de comandă de apărare împotriva rachetelor cu rază de pînă la 3500 km al CNR are loc în Olanda.

Rusia semnează Acordul cu privire la statutul forțelor al PpP (Parteneriatul pentru Pace).

Miniștrii de apărare ai CNR promovează ”Ghidul politico-militar” orientat spre dezvoltarea, de-a lungul timpului, interoperabilității dintre Rusia și Forțele aliate la nivelele de comandă strategică, operațională și tactică.

Rusia participă la exercițiul major al NATO de căutare și salvare pe mare Sorbet Royal.

O echipă din Marea Britanie ajută la salvarea marinarilor ruși blocați pe o submarină de pe malul din Kamchatka.

Observatorii din statele CNR sunt invitați să asiste la exercițiul de cîmp drept răspuns la accidentele cauzate de armele nucleare organizat de Marea Britanie la Edinburg.

Profesorii și instructorii ruși de la Academia Stat Major predă primele cursuri de interoperabilitate la Școala NATO de la Oberammergau.

CNR lansează primul proiect pilot  cu privire la lupta impotriva substanțelor narcotice pentru personalul din Afganistan și Asia Centrală.

 

2006

Miniștrii de afaceri externe CNR întruniți la Sofia sunt de acord în legătură cu un set de priorități și recomandări în scopul orientării efectuării lucrărilor viitoare ale CNR.

Observatorii din statele CNR sunt invitați să asiste la exercițiul de cîmp drept răspuns la accidentele cauzate de armele nucleare organizat de SUA în Wyoming.

Al treilea exercițiu al postului de comandă de apărare împotriva rachetelor cu rază de pînă la 3500 km al CNR are loc la Moscova.

Un exercițiu de situații excepționale civile este organizat la Montelibretti, Italia.

Prima fregată rusă se deplasează în Marea Mediterană în scopul susținerii Operației Active Endeavor.

 

2007

Observatorii din ţările care fac parte din Comisia de Reglementare Nucleară (CRN) sunt invitaţi să examineze raspunsul în domeniul armelor nucleare în exerciţiu din Franţa.

Parlamentul rus ratifică  statutul de acord al forţelor de parteneriat pentru pace .

A zece-a aniversare a Actului Fondator şi a cince-a aniversare a Comisiei de Reglementare Nucleară.

O a doua fregată rusă se desfăşoară cusprijinul activ al Operaţiunei Efortului Activ.

 

2008

Un exerciţiu computerizat are loc în Germania în cadrul proiectului de apărare a rachetei balistice cu raza pînă la 3500 km.

În susţinerea conducerii NATO în operaţiunea de Forţă de  Asistenţă şi Securitate Internaţională din Afganistan, Rusia oferă tranzit contribuabililor FASI. Rusia ia parte la un exerciţiu major al NATO de căutare şi salvare pe mare , numit Bold Monarch.

Drept urmare a acţiunilor militare disproporţionate ale Rusiei în Georgia  la începutul lunii august  2008, reuniunile oficiale ale CRN şi cooperarea în unele zone este suspendată. Cooperarea continuă în domenii de bază de interes comun,  precum lupta împotriva drogurilor şi împotriva terorismului.

Miniştrii de Externe ai NATO, care s-a intilnit  în decembrie, au fost de acord să abordeze treptat şi atent reagajarea cu Rusia.

 

2009

Miniştrilor  de Externe au decis să reînceapă reunini formale şi cooperare practică în cadrul CRN la reuniunea care a avut loc în martie.

În decembrie , la prima reuniune formala a CRN, care a avut loc după criza din Georgia, miniştrii de externe iau măsuri pentru revigorarea cooperării CRN şi acceptă să lanseze o revizuire comună a provocarilor comune de securitate ale secolului 21.

 

2010

În iunie. CRN s-a reunit pentru prima oară într-un format consultativ politic  la Roma, pentru 2 zile , fără a declama public schimbul de păreri referitor la cum să facă CRN un forum mai mult pe bază de substanţe.

În Iulie , Şeful Comitetului Militar al NATO, Admiral Giampaolo Di Paola, vizitează Moscova cu scopul de a discuta cu Seful Personalului General al Armatei Forţate din Federaţia Rusă, Generalul armatei Nikolai Makarov  şi cu personalul său  despre implementarea cooperării CRN de la militar la mlitar.

În Septembrie ,  Miniştrii de Externe ai  CRN s-au reunit în New York pentru a schiţa calea de urmat ce ţine de relaţii si cooperare.

La începutul lunii noiembrie, Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen vizitează Rusia pentru a se întîlni cu preşedintele Dmitri Medvedev şi cu ministrul de externe Serghei Lavrov si  pentru a se  pregăti pentru întilnirea la nivel înalt din Lisabona.

La sumitul din Lisabona,  liderii CRN-ului promit „ să depună eforturi pentru realizarea unui veritabil parteneriat strategic şi modernizat”.Acestia au aprobat  o revizuire comună a provocărilor de securitate din sec 21 şi sunt de acord să reia cooperarea în domeniului apărării rachetei balistice cu raza pînă la 3500 km, precum şi pentru a dezvolta o analiză comună a cadrului viitor pentru o cooperare mai largă de apărare anti rachetă. Ei de asemenea , au acceptat  un număr anumit de iniţiative pentru a ajuta la stabilizarea situaţiei din Afganistan şi din întreaga regiune.

 

2011

În aprilie, miniştrii de externe s-a întilnit în Berlin pentru a discuta situaţia din Libia şi Afganistan, precum şi despre lucrările în curs  privind conturarea viitorului cadru de coooperare a apărării antirachetă între Rusia şi NATO. Ei Lansează un elicopter al fondului de întreţinere a CRN pentru a sprijini flota de elicoptere a forţelor de securitate afgane, şi de asemenea aprobă un plan de acţiune  actualizat de catre CRN cu privire la terorism.

În mai, Consiliu de Consolidare a Glosarului de Cooperare este lansat , şi conţine peste 7,000 termeni acceptaţi în limba rusă şi englrză şi cuprinde practic toate domeniile de bază a cooperării politice şi militare dintre NATO şi Rusia.

În iunie, pentru prima dată în trei ani , Miniştrii Apărarii ai CRN s-au întîlnit la Bruxel pentru a discuta despre o gamă largă de probleme ce ţin de apărare, un submarin rus ia parte activ la exerciţiu NATO „Bold Monarch 2011”, exerciţiu comun „Vigilant Skies 2011” a demonstrat pregătirea operaţională a Iniţiativei Aeriene Cooperativă a CRN; o conferinţă de a CRN referitor la protecţia infrastructurilor critice are loc în Turcia; NATO şi Rusia participă un exerciţiu la tabelul de top  ce ţine de scenariul unui incident de armă nucleară.

În Iulie, CRN se intîlneşte în Soci, Rusia, la învitarea autorităţilor ruse , de asemenea se întilneşte cu preşedintele rus Medvedev. Ambasadorii CRN reafirmă angajamentul de continuare a cooperării în domeniul apărării antirachetă, precum şi în alte domenii de securitate de interes comun.

În octombrie, un seminar de doctrine nucleare naţionale şi strategii are loc în Germania.

În decembrie, NRC Miniștrii de Externe se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta probleme de securitate internaționale și cooperării practice CRN inclusiv cu privire la Afganistan, combaterea pirateriei și combaterea terorismului. Ei aprobă programul de lucru NRC 2012 și anunță că inițiativa privind spațiul aerian de Cooperare este gata să inițieze operations.

 

2012

În ianuarie, generalul Nikolai Makarov, conducatotul rus al Statului Major General , vizitează Comandamentul Aliat pentru Operații de la Mons,în  Belgia.

În martie are loc  apărarea antirachetă de teatru (TMD) al cincilea exercițiu asistat de calculator  care se desfășoară în Germania; un prim NRC(Comisiei Americană de Reglementare Nucleara) tabel de combatere a terorismului exercițiu civil-militar superior este organizat la Sediul central al NATO.

În aprilie, primul curs de instruire pentru personalul de întreținere elicopterului  afgan Air Force devine în curs de desfășurare în Novosibirsk în elicopterul NRC de întreținere a proiectului Fondului; Miniștrii de Externe ai  Comisiei Americană de Reglementare Nucleara se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta despre  cooperarea  practică a NRC.

În luna mai, Adjunctul Secretarului General al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow participă la o conferință privind apărarea antirachetă organizată de Ministerul Rus al Apărării.

Rusia trimite un reprezentant special pentru a participa la reuniunea extinsă  ISAF  Forța Internațională de Asistență pentru Securitate  ce are loc la Summit-ul de la Chicago.

In luna mai are loc a 15-a aniversare a Actului Fondator și 10 ani de la  fondareaNRC.

În iunie, reprezentanți cu calificari inaltedin țările implicate în inițiativa anti-drog de formare NRC  se întîlnesc în Tașkent, Uzbekistan, pentru  a consemna cursul viitor al proiectului.

În noiembrie, un exercițiu simulat pe calculator testeaza Inițiativa de Cooperare a spațiului aerian NRC lui (CAI) Sistemul de schimb de informații (IES).

În decembrie, Miniștrii de Externe ai  NRCconvin să intensifice cooperarea în domeniile cele mai importante în cadrul programului de lucru NRC pentru 2013. De asemenea, președintele Comitetului Militar al Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), generalul Knud Bartels, vizitează Rusia pentru a susţine cooperarea militară și de a creao înțelegere comună cu privire laproblemele de interes strategic cu Colonelul Generalul Valeri Gerasimov, conducătorul rus al Statului Major General al Forțelor Armate.

 

2013

În februarie 2013, Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen  se întâlnește cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la sediul central al  NATO pentru a discuta despre punerea în aplicare a programului de lucru NST, precum și despre modalitățile  de îmbunătăţi  discuţia NATO-Rusia în domeniul apărării antirachetă.

În aprilie, miniștrii de externe ai NRC acceptă să lanseze  faza a doua a proiectului Fondului de NRC pentru menținerea elicopterelor  în Afganistan și de  a discuta planuri de cooperare în alte domenii în  anul 2013; ei de asemenea fac schimb de opinii cu privire la progresele în misiunea din Afganistan condusă de NATO și cu privire la alte aspecte legate de securitate regională și globală, inclusiv Siria, Coreea de Nord și de apărare anti-rachetă.

În iunie, tehnologia  pentru, detectarea la distanță în timp real a explozivilor este testat cu succes în direct într-o stație de metrou într-un oraș mare european, marcând finalizarea fazei de dezvoltare și testare a detectarii  stand-off explozivilor proiectului (STANDEX).

În septembrie, în cadrul Inițiativei de Cooperare privind spațiul aerian, un exercițiu in direct  de combatere a terorismului are loc în cer peste Polonia, Rusia și Turcia care implică avioane de luptă, personalul militar și centre de comandă de la Arctica la Marea Neagră.

În octombrie, miniștrii  apărării  ai NRCfac schimb de opinii  referitor la evenimentele urgente  de pe agenda internațională, inclusiv Siria, transparența privind exerciții militare și   de a discuta despre modalitățile de a extinde cooperarea practică, inclusiv planuri de a lucra împreună pentru a dispune de exces muniție în Rusia, eventual printr-un nou proiect NRC  Fund  Trust.

Anterior acestei luni, navele NATO Standing NATO Mine Countermeasures Group vizită portul Sankt Petersburg – programul include un tur navă și conferință de presă pentru jurnaliști ruși, un meci de fotbal amical cu marinari ruși și deschiderea poloneză și a  navelor estoniene în publicul larg.

 

2014

În martie, NATO condamnă invazia militară a Federației Ruse în Crimeea și își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la autorizarea de către Parlamentul  rus de a folosi forțele armate ale Federației Ruse  pe teritoriul Ucrainei.

În martie, NATO a susține că așa-numitul referendum a avut loc la 16 martie in Republica Autonomă Crimeea din Ucrainade a fi atât ilegală cât și nelegitimă. Referendumul a încălcat Constituția Ucrainei și a dreptului internațional, iar aliații nu-i recunosc rezultatele.

În aprilie, miniștrii de externe NATO îndeamnă Rusia să ia măsuri imediate pentru a reveni la respectarea dreptului internațional și a obligațiilor și responsabilităților sale internaționale, precum și să se angajeze imediat într-un discuţieveritabilă îndreptată către o soluție politică și diplomatică, care să respecte dreptul internațional și frontiere  recunoscute la nivel internațional  ale Ucrainei.

În aprilie, miniștrii de externe ai NATO  decid să suspendeze practic  toate  cooperăriile  civile și militare între NATO și Rusia.

În iunie, miniștrii de externe ai NATO sunt de acord cu menținerea suspendării cooperării practice civile și militare cu Rusia. Orice decizie de a relua cooperarea va fi pe bază de condiții.

În septembrie în cadrul reuniunii Summit Wales, liderii NATO cer ca Rusia să-şi oprească și  să-şi retragă forțele din Ucraina cât și de-a lungul graniței. Ei işi exprimă profunda ingrijorare  de faptul că violența și nesiguranța din regiune cauzate de Rusia și separatiștii ruși  duce la  înrăutăţirea situaţiei oamenilor şi la distrugerea materială în estul Ucrainei.

 

Acest material informativ a fost preluat și tradus de pe pagina oficială a NATO: www.nato.int

Uniunea Europeană lucrează împreună cu NATO pentru a preveni şi rezolva crizele şi conflictele armate din Europa şi nu doar. Cele două organizaţii împărtăşesc interese strategice comune şi cooperează în spirit de complementaritate şi de parteneriat.

Dincolo de cooperarea pe diverse domenii, alte priorităţi-cheie pentru cooperare au menirea să asigure că eforturile de dezvoltare a capacităţilor se susţin reciproc, precum combaterea terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă.

NATO atribuie o mare importanţă relaţiei sale cu Uniunea Europeană. O Politică Europeană de Securitate şi Apărare Europeană (PESA) poate doar să aducă beneficii pentru NATO şi poate favoriza un parteneriat de securitate trans-atlantic mai echitabil.

Cooperarea strânsă între NATO şi Uniunea Europeană este un element important în dezvoltarea unei „abordări comprehensive” pentru gestionarea crizelor şi operaţiunilor care necesită aplicarea efectivă a mijloacelor militare şi civile.

NATO urmăreşte un parteneriat puternic NATO-UE, nu numai pe câmpul de acţiune, cum ar fi în Kosovo şi Afganistan, unde ambele organizaţii au dislocat capabilităţi, dar, de asemenea, în dialogul lor strategic la nivel politic în sediul de la Bruxelles. Este important să se evite dublarea inutilă a eforturilor, pentru a asigura transparenţa şi de a respecta autonomia celor două organizaţii.

Relaţiile instituţionalizate între NATO şi Uniunea Europeană au fost lansate în 2001, bazându-se pe măsurile luate în timpul anilor 1990 pentru a promova o mai mare responsabilitate europeană în materie de apărare. Principiile politice care stau la baza relaţiei au fost stabilite în Declaraţia NATO-UE cu privire la PESC din decembrie 2002.

Odată cu extinderea ambelor organizaţii în 2004, urmată de aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană în 2007, NATO şi Uniunea Europeană au acum 21 de state membre în comun.

Oficiali ai NATO şi UE se întâlnesc în mod regulat pentru a discuta aspecte de interes comun. Întâlnirile au loc la diferite niveluri, inclusiv la nivel de miniştri de externe, ambasadori, reprezentanţi militari şi consilieri de apărare. Există contacte regulate între Personalul Internaţional NATO şi Personalul Internaţional Militar, şi Consiliul Uniunii Europene şi Secretariatului Major, precum şi Agenţia Europeană de Apărare.

Aranjamentele permanente de legătură militară au fost stabilite pentru a facilita cooperarea la nivel operaţional. O Echipă Permanentă de Legătură NATO a operat la Personalul Militar al UE din noiembrie 2005 şi o celulă UE a fost înfiinţată la SHAPE (Comandamentul strategic pentru operaţiunile NATO din Mons, Belgia) în martie 2006.

Un schimb de scrisori între Secretarul General al NATO şi a preşedinţia UE din ianuarie 2001 a definit domeniul de aplicare al cooperării şi modalităţile de consultare pe probleme de securitate între cele două organizaţii. Cooperarea a fost accelerată odată cu semnarea Declaraţiei NATO-UE privind PESA, în decembrie 2002 şi a acordului privind cadrul de cooperare din martie 2003.

Declaraţia NATO-UE privind PESA

Declaraţia NATO-UE privind PESA, adoptată la 16 decembrie 2002, a reafirmat accesul asigurat al UE la capabilităţile de planificare ale NATO pentru propriile operaţiuni militare şi a reiterat principiile politice ale Parteneriatului strategic: consultare reciprocă eficace; egalitate şi respectarea autonomiei decizionale a Uniunii Europene; dezvoltarea coerentă, transparentă şi se susţin reciproc cerinţelor capacităţii militare comune celor două organizaţii; respectarea intereselor statelor membre UE şi NATO, respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite, dezvoltarea coerentă, transparentă şi mutuală eficace a capabilităţilor militare ale ambelor părţi .

Aranjamentele „Berlin-Plus”

Ca parte a cadrului de cooperare, adoptat la 17 martie 2003, aşa-numitul Acord „Berlin-Plus ” oferă baza pentru cooperarea NATO-UE în gestionarea situaţiilor de criză, astfel permiţând Uniunii Europene să aibă acces la bunurile colective a NATO şi la capabilităţile pentru operaţiunile conduse de către UE, inclusiv modalităţile de comandă şi de asistenţă în planificarea operaţională. Într-adevăr, acestea permit Alianţei de a sprijini operaţiunile conduse de UE, în care NATO, în ansamblu, nu este angajată.

Cooperarea pe domenii

Balcanii

În iulie 2003, Uniunea Europeană și NATO au publicat documentul ”Abordarea comună pentru Balcanii de Vest”. Redactat în comun, acesta subliniază domeniile principale de cooperare şi accentuează determinarea şi viziunea comună a ambelor părţi în stabilirea păcii în regiune.

  • Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

La 31 martie 2003, Operaţiunea Concordia condusă de UE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, a preluat responsabilităţile Operaţiunii Allied Harmony, misiune condusă de NATO. Această misiune, care s-a încheiat în decembrie 2003, a fost prima operaţiune susţinută de acordul „Berlin Plus” în care capacitățile NATO au fost puse la dispoziţia Uniunii Europene.

  • Bosnia și Herțegovina

Bazându-se pe rezultatele operațiunii Concordia şi în urma concluziilor realizate de Forţele de Stabilizare(SFOR) conduse de NATO în Bosnia şi Herţegovina, la 2 decembrie 2004, Uniunea Europeană a desfăşurat o nouă misiune numită Operaţiunea Althea. Forțele UE (EUFOR) operează conform dispozițiilor acordului „Berlin-Plus „, bazându-se pe expertiza de planificare NATO precum şi pe capacități a acesteia. Comandantul Suprem NATO este comandantul operaţiunii Althea. Există, de asemenea, o celulă UE cu sediul la Comandamentul Strategic pentru Operațiunile NATO din Mons, Belgia(SHAPE)

  • Kosovo

Începând cu 1999 NATO a stabilit în Kosovo o forță de menținere a păcii (KFOR). De ani de zile Uniunea Europeană a contribuit cu mijloace civile la Misiunea ONU în Kosovo (UNMIK) şi a convenit să preia comandamentul de poliție a Misiunii ONU.

Misiunea pentru supremaţia legii a Uniunii Europene în Kosovo (EULEX), care s-a desfăşurat în decembrie 2008, este cea mai mare misiune civilă lansată vreodată în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA). Scopul principal este de a asista şi sprijini autorităţile din Kosovo în domeniul statului de drept, în special în sfera poliţiei, justiţiei şi serviciului vamal. EULEX colaborează strâns cu KFOR în domeniu. Experţii NATO şi cei ai UE au lucrat în aceeaşi echipă în vederea sprijinirii Trimisului Special al Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Martti Ahtisaari, în negocierile privind viitorul statut al provinciei Kosovo.

Cooperarea în alte regiuni

  • Afganistan

NATO şi Uniunea Europeană joacă un rol cheie în realizarea păcii şi stabilităţii în Afganistan, ceea ce se încadrează în rândul eforturilor mai largi ale comunităţii internaţionale de implementare a unei abordări complexe de asistență. Forța Internațională de Asistență în Securitate condusă de NATO contribuie la crearea unui mediu sigur și stabil în care guvernul afgan precum și alți actori internaționali pot stabili instituții democratice, pot extinde supremația legii și reconstrui țara. În iunie 2007, NATO a salutat lansarea de către UE a unei misiuni PESA (EUPOL). Uniunea Europeană, de asemenea a iniţiat un program de reformă a justiţiei şi contribuie la finanțarea proiectelor civile în cadrul Echipelor Provinciale de Reconstrucţie NATO (PRT-uri), care sunt conduse de către o ţară membră a UE.

  • Darfur

Atât NATO cât și UE au susținut misiunea Uniunii Africane în Darfur, Sudan în special în ceea ce privește transportul aerian.

  • Pirateria

Începând cu septembrie 2008, forțele navale ale NATO și UE sunt lansate împreuna, cu alți actori, spre coasta Somaliei pentru misiuni anti-piraterie.

Cooperarea în alte domenii

Capacități

Alături de operațiuni, dezvoltarea capacităților este un domeniu unde cooperarea este esențială și unde există un potențial de creștere ulterioară. Grupul de Capacitate NATO-UE a fost înfiinţat în mai 2003 pentru a asigura coerenţa şi consolidarea reciprocă a eforturilor de dezvoltare a capacităților NATO şi UE. Acest lucru este valabil pentru iniţiative, cum ar fi grupurile de luptă ale UE dezvoltate în cadrul „Headline Goal” pentru anul 2010, şi pentru Forţele de Răspuns NATO, precum și pentru eforturile ambelor organizaţii de a îmbunătăţi disponibilitatea elicopterelor pentru operaţiuni.

După crearea, în iulie 2004, a Agenţiei Europene de Apărare (EDA) pentru coordonarea activității în cadrul Uniunii Europene cu privire la dezvoltarea capacităţilor de apărare, cooperarea în domeniul armamentului, de achiziţie şi cercetare, experţii EDA contribuie la activitatea grupului de capacitate.

Terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă

Atât NATO cât şi Uniunea Europeană s-au angajat în combaterea terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Acestea au făcut schimb de informaţii în ceea ce privește activităţile lor în domeniul protecţiei populaţiei civile împotriva atacurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN). Cele două organizaţii cooperează, de asemenea, și în domeniul planificării urgenţelor civile prin schimbul de măsuri de inventariere adoptate în acest domeniu.

Participarea

Odată cu extinderea NATO şi a Uniunii Europene în 2004 şi aderarea Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană în 2007, organizaţiile au căpătat 21 de state membre în comun.

Canada, Islanda, Norvegia, Turcia, şi Statele Unite, care sunt membre ale NATO, dar nu și a UE, participă la toate reuniunile NATO-UE. La fel şi Austria, Finlanda, Irlanda, Suedia și din anul 2008, Malta, care sunt membre ale UE şi a Parteneriatului pentru Pace al NATO (PpP).

Cu toate acestea, Cipru, care nu este membru al PpP şi nu are un acord de securitate cu NATO privind schimbul de documente clasificate, nu poate participa la reuniunile oficiale NATO-UE. Aceasta este o consecinţă a deciziilor luate de către NATO şi UE în decembrie 2002 – înainte de runde de extindere din 2004- atunci când NATO a avut 19 membri şi UE-15. Reuniuni informale, incluzând și Cipru au loc ocazional la diferite niveluri (miniştrii de externe, ambasadori şi delegaţii militare).

Evoluția relației NATO-UE

În anii 1990, a existat o conștientizare crescândă în ceea ce privește necesitatea ţărilor europene de a-și asuma o mai mare responsabilitate pentru securitatea lor comună. În același timp, NATO a recunoscut necesitatea de a dezvolta o ” identitate Europeană de Securitate şi Apărare ” în cadrul organizaţiei care ar fi atât o parte integrantă a adaptării structurilor politice şi militare ale NATO cât şi un factor important care ar contribuie la dezvoltarea capacităţilor de apărare europene.

Acest lucru a condus la dezvoltarea unor acorduri între NATO şi Uniunea Europeană Occidentală (UEO), care, la acel moment, acționa în numele Uniunii Europene în domeniul securităţii şi apărării (Tratatul de la Maatricht din 1992). Aceste acorduri au constituit o bază pentru dezvoltarea ulterioară a parteneriatului strategic NATO-UE, după ce în 1999, rolul UEO în ceea ce priveşte gestionarea crizelor a fost transferat la Uniunea Europeană.

În ianuarie 2001, un schimb de scrisori între Secretarul General al NATO şi a preşedinţiei UE a oficilizat începutul relaţiilor directe între NATO şi UE. De atunci, progrese considerabile au fost realizate în dezvoltarea parteneriatului strategic NATO-UE, deşi întregul potenţial încă urmează să fie valorificat.

Sursa: Traducere si adaptare de pe site-ul oficial al NATO

La Summit-ul de la Istanbul în iunie 2004, statele membre NATO au sprijinit ideea extinderii parteneriatelor Alianţei spre regiunea Orientului Mijlociu Lărgit prin lansarea Iniţiativei de cooperare de la Istanbul cu scopul de a contribui la securitatea globală şi regională prin promovarea cooperării practice între NATO şi diferite state interesate din regiune.
Până în prezent, patru state au aderat la Iniţiativă.

  • Kuweit, la 1 decembrie 2004
  • Qatar şi Bahrein, la 16 februarie 2005
  • Emiratele Arabe Unite, la 22 iunie 2005

 

NATO încurajează şi alte state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC) să adere la acest format de cooperare, ţări precum Oman şi Arabia Saudită manifestându-şi deja interesul pentru această Iniţiativă.
A fost instituit un cadru de discuţii la nivelul consilierilor politici din cele 26 de state aliate – Grupul pentru Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul (ICIG) – însărcinat cu dezvoltarea şi implementarea unui meniu de activităţi practice pentru toate statele interesate din regiune sau a unor programe individuale de cooperare în format 26 plus 1.
Activităţile incluse în programele de cooperare reflectă următoarele domenii: reforma apărării, relaţiile civili-militari, promovarea cooperării mil-to-mil, lupta împotriva terorismului prin cooperarea în domeniul maritim şi a schimbului de informaţii, contracararea proliferării armelor de distrugere în masă şi combaterea traficului ilegal.
Începând cu anul 2004, au avut loc o serie de activităţi de diplomaţie publică co-finanţate de către NATO: conferinţe, seminarii, inclusiv vizite la nivel înalt ale oficialilor NATO în regiune, respectiv vizite ale unor oficiali de rang înalt din regiune la sediul Cartierului General.
Prima vizită a Consiliului Nord-Atlantic în regiune a avut loc în Kuweit, în decembrie 2006. Reprezentanţii statelor membre au participat la Conferinţa „NATO şi statele din Golf: gestionarea provocărilor comune pe baza Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul”. Conferinţa a fost urmată de un eveniment de nivel înalt organizat la Manama, la 24 aprilie 2008, de Departamentul de Diplomaţie Publică al NATO şi de Regatul Bahrein, având ca temă „Relaţia NATO – Bahrein şi Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul”.
În anul 2008 a avut loc prima reuniune formală a Consiliului Nord Atlantic cu cele 4 state membre ICI (în formatul 26+4) la nivel de ambasadori.
Conform Declaraţiei Summit-ului de la Riga adoptată la 29 noiembrie 2006 de către Şefii de Stat şi de Guvern din statele NATO: „Ne exprimăm speranţa că vom pune în aplicare noua abordare pragmatică pe care am adoptat-o astăzi pentru extinderea relaţiilor cu statele membre în Dialogul Mediteranean (DM) şi ICI, dar şi cu statele de contact interesate”.
„După Summit-ul de la Istanbul, Alianţa şi-a dezvoltat expertiza în domeniul educaţiei şi instruirii, iar relaţiile Alianţei cu naţiunile din regiunea Orientului Mijlociu Extins s-au intensificat şi au sporit ca importanţă pentru operaţiunile şi misiunile NATO. Din această perspectivă, lansăm astăzi Iniţiativa NATO de Cooperare în domeniul Instruirii pentru modernizarea structurilor de apărare şi instruirea forţelor de securitate.

 

Alianţa rămâne hotărâtă, în spiritul transparenţei şi de „joint ownership”, şi în funcţie de resursele disponibile, să împărtăşească partenerilor DM şi ICI din propria experienţă în domeniul instruirii. Printr-o abordare pe etape, pornind de la formatele şi structurile de cooperare deja existente, vom demara programe şi activităţi extinse de educaţie şi instruire în beneficiul partenerilor şi, implicit, al naţiunilor aliate.

 

Într-o primă fază, va fi extinsă participarea partenerilor la programele de educaţie şi instruire ale NATO, în cadrul facilităţilor de instruire deja existente, şi va fi creată o facultate distinctă în cadrul Colegiului NATO de Apărare de la Roma, destinată statelor din Orientul Mijlociu. Într-o fază ulterioară, NATO ar putea avea în vedere sprijinirea creării unui Centru de Cooperare în domeniul Securităţii în regiune, care să aparţină statelor DM şi ICI, cu sprijin financiar şi asistenţă din partea Alianţei. O decizie în direcţia sprijinirii constituirii unui astfel de centru va face obiectul unor consideraţii politice anterioare, prin consultări între aliaţi, respectiv între aliaţi şi parteneri, prin prisma experienţei dobândite în prima fază. Vor fi luate în considerare diferite variante de finanţare, inclusiv posibilitatea avansării unor contribuţii voluntare, prin crearea unor fonduri de asistenţă.Ne exprimăm speranţa că, în strânsă consultare cu partenerii noştri, Iniţiativa va fi implementată cât mai curând”.

 

Conform Declaraţiei Summit-ului de la Bucureşti adoptată la 3 aprilie 2008 de către Şefii de Stat şi de Guvern din statele NATO: „Salutăm răspunsul a patru dintre ţările din regiunea Golfului la oferta noastră de cooperare în cadrul oferit de Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul (ICI) şi încurajăm şi alte ţări din regiune să accepte această ofertă. în acest scop, avem în vedere să ne dezvoltăm aranjamentele de legătură, pe baze voluntare, cu această regiune. Observăm cu satisfacţie creşterea interesului şi a participării lor în activităţile NATO de instruire şi educaţie şi suntem pregătiţi să intensificăm cooperarea în acest domeniu, precum şi în altele similare. Salutăm progresul realizat împreună cu partenerii în implementarea Iniţiativei NATO de Cooperare în domeniul Instruirii, în scopul lansării cursului NATO de cooperare regională la Colegiul de Apărare al NATO, unde s-au desfăşurat cu succes două cursuri-pilot. îi încurajăm şi pe partenerii noştri din ICI să coopereze cu noi pentru a dezvolta mai departe această iniţiativă, precum şi să dezvolte programe individuale pentru a ne structura mai bine cooperarea. Apreciem foarte mult sprijinul acordat de partenerii noştri din ICI operaţiilor şi misiunilor Alianţei”.
Statele aliate care vor exercita, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010, rolul de ambasade punct de contact (CPEs) ale NATO în ţările ICI sunt:

  • Marea Britanie (Bahrain)
  •  Franţa (Kuweit)
  • Italia (Qatar)
  • Turcia (Emiratele Arabe Unite)

sursa: nato.int

Dialogul Mediteranean al Alianţei a fost lansat de către Consiliul Nord-Atlantic în 1994. Şapte state din regiunea mediteraneană – Algeria, Egipt, Maroc, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia – şi-au exprimat interesul de a-şi intensifica cooperarea politică şi practică cu Alianţa.

La Summit-ul de la Istambul în iunie 2004, a fost luată decizia de a oferi un cadru mai ambiţios şi mai intensificat dialogului cu partenerii mediteraneeni, pe baza principiului de „joint ownership” şi ţinând cont de interesele şi necesităţile specifice fiecărui stat partener. În acest sens, Alianţa a promovat conceptul de Program Individual de Cooperare, instrument destinat să structureze adecvat cooperarea cu statele mediteraneene. Obiectivul acestui nou instrument este de a contribui la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale prin dezvoltarea cooperării practice, inclusiv prin intensificarea dialogului politic, dezvoltarea interoperabilităţii, promovarea reformei apărării şi contribuţia la lupta împotriva terorismului.

Dialogul Mediteranean al Alianţei se desfăşoară în mai multe formate (26+1 sau 26+7) şi la diferite niveluri (experţi, ambasadori, miniştrii apărării, miniştrii afacerilor externe), ceea ce denotă determinarea aliaţilor şi a partenerilor de a exploata la potenţial optim dimensiunile politice şi practice ale acestui dialog.
Prima reuniune la nivelul miniştrilor afacerilor externe NATO/DM a avut loc la Bruxelles în decembrie 2004 pentru a marca cea de-a zecea aniversare a Dialogului Mediteranean. Reuniunea a fost urmată de o serie de alte întâlniri informale: reuniuni la nivelul miniştrilor apărării în 2006, la Taormina (Italia) şi in februarie 2007, la Sevilia (Spania). Ca urmare a exprimării interesului pentru întărirea dialogului politic, miniştrii de externe s-au reunit cu o mai mare regularitate pentru a discuta deschis dimensiunea politică şi practică a cooperării între NATO şi statele partenere în DM, dar şi despre problematica securităţii în regiune. Întâlniri informale la nivel de miniştri de externe au avut loc la Bruxelles în decembrie 2007 şi 2008.

Prima reuniune la nivel înalt NATO/DM găzduită de un stat partener din MD a avut loc la Rabat (Maroc) în perioada 6-7 aprilie 2006. La summit-ul de la Riga din noiembrie 2006, a fost lansată Iniţiativa de Cooperare în domeniul Instruirii, în vederea intensificării cooperării cu statele din Dialogul Mediteranean (DM).

Statele aliate care vor exercita, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010, rolul de ambasade punct de contact (CPEs) ale NATO în ţările DM sunt:

  •  Portugalia (Algeria)
  •  Grecia (Egipt)
  •  Canada (Israel)
  •  Spania (Iordania)
  •  Franţa (Mauritania)
  •  Spania (Maroc)
  •  Bulgaria (Tunisia)

 

SURSA: Traducere si adaptare de pe site-ul oficial al NATO

Leave A Reply