Ce este CID NATO?

9 February 2015

Ce este CID NATO?

Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO) este o instituţie neguvernamentală, care îşi propune să promoveze în beneficiul public valorile şi principiile euro-atlantice, să sprijine cooperarea dintre Moldova şi Alianţa Nord Atlantică, să implementeze obiectivele şi activităţile stabilite în cadrul instrumentelor de cooperare Moldova – NATO, precum şi să informeze opinia publică în legătură cu aceste aspecte.

Crearea CID NATO a fost stipulată în cadrul Programului Naţional de implementare a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, aprobat de Guvern la 29.12.2006. Astfel, la 3 octombrie 2007 CID NATO a fost inaugurat oficial în prezenţa Adjunctului Asistentului Secretarului General NATO pentru Diplomaţie Publică, Stefanie Babst, şi Ministrului Apărării, Vitalie Vrabie. Inaugurarea Centrului a fost posibilă cu susținerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Diviziei Diplomației Publice NATO și Ambasadei României Punct de Contact NATO în Republica Moldova.

Centrul de Informare și Documentare sprijină îndeplinirea obiectivelor Planului Individual de Acțiune pentru Parteneriatul Moldova–NATO (IPAP) şi își desfășoară activitatea într-o relație de parteneriat cu Secretariatul Internațional al NATO/Divizia de Diplomație Publică, Ministerul Afacerilor Externe şi Interării Europene, Ambasada Punct de Contact NATO la Chișinău și cu ambasadele celorlalte state și partenere acreditate în Republica Moldova.

CEP_7025 copy
Echipa CID NATO

Leave A Reply