Ziua Ușilor Deschise în cadrul CID NATO

4 octombrie 2017

Comments are off for this post.
Ziua Ușilor Deschise în cadrul CID NATO

Cu ocazia împlinirii a 10 de ani de activitate a Centrului de Informare și Documentare NATO în Republica Moldova am organizat la data de 3 octombrie Ziua Uşilor Deschise. La eveniment au participat aproximativ 70 persoane. Scopul activității este de a informa societatea despre Parteneriatul Republica Moldova – NATO, rolul NATO în asigurarea securității și de a promova valorile euro-atlantice.

În cadrul Zilei Ușilor Deschise, s-a desfășurat la ora 11:00, lecția publică cu genericul „Rolul NATO în asigurarea securității regionale. Parteneriatul RM-NATO”. Invitat special fiind Dl Viorel Cibotaru, co-fondator CID NATO, ex-ministru al Apărării Republicii Moldova. Participanții în cadrul lecției au fost interesați de subiect și au pus o serie de întrebări privind Rolul Turciei în asigurarea securității; Aspecte privind neutralitatea RM; Terorismul, etc. În cadrul evenimentului a avut loc și Decernarea premiilor câștigătorilor concursului de picturi, poze, video și eseuri desfășurat de CID NATO în cadrul proiectului Zilele NATO în Moldova 2017.

În cazul în care aveţi careva întrebări, sau sugestii în acest sens, vă rugăm să ne contactaţi pe adresa de e-mail sanda.sandu@nato.md sau la numărul de telefon +373 22 244 080.